Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Povestea familiei Talpeș, deținătoarea Bitdefender – afacere evaluată la peste 600 mil. de euro, subiectul unui reportaj al BBC

Povestea de succes a soților Măriuca și Florin Talpeș, a căror afacere a fost estimată recent la peste 600 milioane de euro, a fost subietul unui amplu reportaj realizat de cunoscutul trust media BBC. Jurnaliștii de la BBC au surpins parcursul soților români de la Revoluția din 89 până în prezent.
Cei doi au un hobby care îi diferențiază de ceilalți milionari, dansul. Particpă la mai multe campionate naționale și internaționale. Potrivit presei centrale, nu au masini scumpe, ci merg cu taxiul sau chiar cu metroul, iar vacantele nu și le fac in destinații exotice, ci la munte, in România, ori la mare, în Grecia.
Grupul Bitdefender este considerat cel mai mare producător de software din România. Soluţiile de securitate informatică produse de compania românească se clasează pe primele locuri în topuri la nivelul mondial în testele de specialitate.
Bitdefender are peste 1.300 de angajaţi în nouă ţări, care deservesc clienţi din peste 150 de pieţe şi o reţea de circa 7.000 de parteneri revânzători.
Peste 50% dintre angajaţii Bitdefender sunt implicaţi în activităţi de cercetare şi dezvoltare în cele patru centre R&D din Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara.
La sfârșitul anului trecut, conducerea companiei anunța că a transferat din China la o fabrică din Satu Mare producţia celei de-a doua generaţii a Bitdefender BOX, un dispozitiv care odată integrat în reţeaua de comunicaţii dintr-o gospodărie oferă protecţie împotriva aplicaţiilor periculoase ce vizează dispozitivele conectate la internet.
Reportajul realizat de jurnaliștii de la BBC aici

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Topul companiilor care au contribuit la bugetul local din Alba Iulia în 2017: Apulum, Elit și Mall Alba

Articolul următor

Alianță patronală importantă constituită la Cluj Napoca

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share