Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Principalele investiții anunțate pentru 2019. De la fabrica de aliaje pentru avioane Airbus și Boeing la realizarea unei unități pentru producerea de componente pentru sistemul de suspensii auto

Mai multe fabrici vor apărea în acest an în România, iar altele vor fi extinse, ca parte a unui program susținut de stat. Inițial, au fost selectate nouă investiții ce vor primi ajutoare.

Companiile investesc 1,3 miliarde de lei, iar ajutoarele de la Guvern adună 491 de milioane de lei. Ulterior, au mai fost selectate încă cinci, cu o valoare de un miliard lei, ajutoarele ridicându-se la 358,6 milioane de lei, conform Ministerului Finanțelor, scrie libertatea.ro.

Aliaje din titan pentru avioane

Cea mai mare investiție anunțată va fi realizată de Universal Alloy Corporation Europe, o firmă cu capital elvețian (97%) și american (3%), care va înființa o unitate de producție pentru componente de titan și aluminiu în orașul Tăuții-Măgherăuș, din județul Maramureș.

Aliajele vor fi folosite la structura avioanelor Airbus și Boeing. Valoarea investițiilor va fi de 526,4 milioane de lei, din care ajutorul de stat se ridică la 174,4 milioane de lei. Uzina ar urma să fie gata în 2020 și să ofere 661 de locuri de muncă.

Fabrică de hârtie igienică

O altă investiție mare care va primi bani este realizarea unei fabrici de produse igienico-sanitare. Investiția este de 372,3 milioane de lei. Din această sumă, statul va acoperi 150,1 milioane de lei. Fabrica va fi construită în perioada 2019-2023 și va crea 367 de locuri de muncă. Unitatea se va construi în municipiul Dej, din județul Cluj.

Fabrică de schimbătoare de căldură la Cristian, lângă Sibiu

Compania elvețiană Jaeggi Industries va investi 139,2 milioane de lei pentru extinderea capacității de producție la Cristian, județul Sibiu. În aceasta se produc schimbătoare de căldură. Jaeggi produce sisteme industriale de refrigerare.

Romaqua își extinde capacitatea de îmbuteliere

O altă companie românească, Romaqua, își extinde capacitatea de îmbuteliere a apei minerale la Borsec, județul Harghita. Societatea va investi 57,8 milioane de lei și va crea 106 locuri de muncă. Statul va asigura 28,9 milioane de lei drept ajutor.

Stonevault va produce arcuri la Baia Mare

Stonevault SRL, o altă firmă românească, va investi 19,1 milioane de lei pentru înființarea unei fabrici în care se vor realiza arcuri și casetofoane pentru arcuri, necesare în industria mobilei și la producția saltelelor. Unitatea va avea 62 de angajați. Fabrica va fi realizată în Baia Mare, județul Maramureș. Compania va primi 8,9 milioane de lei de la stat.

Trei firme din același grup Compania Terraglass Bistrița va investi o sumă de 16,1 milioane de lei pentru extinderea capacității de producție a profilelor PVC. Investiția va genera 53 de locuri de muncă, iar compania va primi 8 milioane de lei de la stat.

Firma Teraplast va investi, la rândul său, 28,9 milioane de lei pentru creșterea capacității de producție a fitingurilor, țevilor și granulelor plastifiate la fabrica din satul Sărățel, comuna Șieu-Măgheruș, județul Bistrița.

Statul va asigura 14,5 milioane de lei din sumă, iar investiția va fi terminată în 2019. Compania va genera 64 de locuri de muncă.

Firma Depaco va investi 18,3 milioane de lei pentru o nouă fabrică de țiglă metalică și minirulouri de tablă. Aceasta va primi 8,9 milioane de lei de la stat și va crea 42 de locuri de muncă la unitatea deja existentă din Băicoi, județul Prahova.

Atât Terraglass, cât și Teraplast și Depaco sunt controlate de omul de afaceri clujean Dorel Goia.

Dacia își extinde capacitatea de producție

Alte cinci proiecte au fost semnate de către Ministerul de Finanțe în data de 10 decembrie, iar acestea vizează construcția mai multor unități, în special în industria auto. Dacia își extinde capacitatea de producție pentru a răspunde cererii în creștere a pieței de autovehicule.

Valoarea ajutorului de stat aprobat este de 115,8 milioane de lei, conform Ministerului de Finanțe.

Dacia este cea mai mare companie din România în funcție de venituri și cel mai mare exportator al țării.

Industria automotive Swoboda Sibiu dorește, la rândul său, extinderea capacității de producție pentru senzori în industria auto. Valoarea ajutorului de stat aprobat este de 17 milioane de lei.

Sogefi Suspensions Eastern Europe vrea să construiască de la zero o fabrică pentru producerea de componente pentru sistemul de suspensii auto. Valoarea ajutorului de stat aprobat este de 104 milioane de lei.

Martus Automotive Seating and Interiors intenționează la rândul său să își crească și mai mult capacitatea de producție pentru scaune auto asamblate și componente ale acestora. Statul contribuie la investiție cu 41,3 milioane de lei.

Fabrică de nutrețuri Omnia Europe vizează o investiție de tip greenfield pentru producția de amidon, maltodextrină, gluten, gluten furajer şi germeni de porumb, iar valoarea ajutorului de stat aprobat este de 80,5 milioane de lei.

Proiectele aprobate vor crea 1.272 noi locuri de muncă.

Sursa foto: universalalloy.com

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Producătorul lactatelor Olympus vizează o creştere a cifrei de afaceri cu 10%, până la 100 mil. euro, cu fabrica din Braşov

Articolul următor

S-a deschis Transalpina Ski Resort, „Mica Elveţie din Oltenia”

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Distribuție Energie Electrică România (DEER) Cluj, cel mai mare distribuitor național de profil, a organizat proiectul educativ “Școala Altfel cu Micul Energetician”, proiect care face parte din campania sa educativă.
Citeste mai mult

DEER predă energetica viitoarelor generații

3.000 de elevi din ciclul primar de învățământ învață despre energie în cadrul proiectului educativ. Distribuție Energie Electrică…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share