Cei care doresc să investească într-un imobil în acest an sunt îndemnați să nu amâne momentul, întrucât atât prețurile pentru chirie, cât și cele de cumpărare a unui imobil, își vor continua trendul ascendent, potrivit unei analize realizate de RE/MAX, liderul mondial în real-estate şi franciza numărul 1 la nivel global pe acest segment. Astfel, până la finalul anului, prețurile pentru casele și apartamentele din România din zonele urbane vor crește cu 8-10%, comparativ cu tarifele din 2016.
Dacă în 2016, în România, prețul mediu de vânzare pentru un apartament din zona urbană a fost de 1.150 euro/mp, pentru anul în curs, specialiștii RE/MAX anticipează o creștere situată între 8-10%. De asemenea, o evoluție asemănătoare este așteptată și în ceea ce privește chiria apartamentelor din zonele urbane, caz în care, până la finalul acestui an, prețul/mp va crește cu cca. 7-10% față de tariful mediu din 2016, situat la 550 euro/mp.
„Programele guvernamentale și condițiile facile de creditare atrag cu precădere un număr mare de clienți aflați la prima tranzacție imobiliară. Astfel, o dată cu cererea de pe piață a crescut și valoarea ofertelor. Dacă în 2015, prețul mediu pentru închirierea unui apartament din zona urbană a fost de cca. 440 euro, un an mai târziu, prețul pe metru pătrat pentru un imobil asemănător a crescut cu puțin peste 5 euro. Pentru perioada următoare, anticipăm un ritm de creștere mai accelerat, în linie cu tendințele europene, atât în zonele urbane, cât și în cele periferice și în orașele mai mici”, a menționat Răzvan Cuc, Președinte RE/MAX România.
Potrivit analizei RE/MAX, căutările pentru o nouă tranzacție imobiliară încep în mediul online, motoarele de căutare arătând o creștere semnificativă în 2016, mai exact de 3,5 ori față de anul anterior, a accesărilor pentru cuvântul „casă. Același raport arată că, pe loc secund în clasament, se află cuvântul cheie „apartament”, urmat îndeaproape de „teren”. Nivelul de căutări pe ultimele două segmente a rămas stabil însă în ultimii 5 ani.
Situația din România este totuși asemănătoare cu cea a multor state din Europa, creșterile de 10% pe segmentul apartamentelor din zona urbană fiind remarcate și în țări precum Olanda și Spania, ajungând chiar și până la 16% în Malta. De asemenea, piețele imobiliare din Portugalia, Grecia și Scoția arată semnale concrete de stabilizare, numărul de tranzacții fiind așteptat să crească și în aceste țări.
Experții din cadrul RE/MAX Europa declară că, între 2015-2016, prețurile pentru vânzarea caselor și a apartamentelor au crescut semnificativ. Mai exact, cele mai mari evoluții pentru prețul / metru pătrat s-au înregistrat în Lituania (+13%), Germania și Luxemburg. Nici zonele rurale nu sunt excluse din previziunile de creștere, în Austria și Estonia, de exemplu, fiind anticipate evoluții de până la 4%. O stagnare a tarifelor de vânzare și închiriere este anunțată doar în Franța, Grecia și Elveția.
Locația, cel mai important criteriu în setarea prețului pentru un imobil
Unul dintre cele mai importante criterii de diferențiere a costurilor rămâne, în continuare, locația imobiliului. Potrivit lui Michael Polzler, Director General al RE/MAX Europa, zonele de aglomerare se extind treptat în Germania, în timp ce tinerii italieni preferă mai degrabă arile centrale ale marilor orașe pentru a diminua timpul dedicat navetei. La nivel european, diferența de preț dintre un apartament localizat în aria centrală versus unul situat periferic este de până la 64%, în timp ce pentru case diferența ajunge la doar 44%.
Același criteriu este determinant și în rândul românilor care cumpără sau închiriază o proprietate. Clasamentul este completat de aspecte legate de nivelul de finisare/echipare, vechimea imobilului, infrastructura, utilitățile și facilitățile de care dispune, situația juridică și, nu în ultimul rând, vecinătățile și coproprietarii.
Cele mai scumpe case din Europa
În ceea ce privește cele mai exorbitante bugete alocate pentru o locuință în 2016, primul loc îl ocupă un apartament de lux cu o suprafață de 1.250 mp, situat în centrul orașului Amsterdam, care s-a vândut cu 24,5 milioane de euro. Pe loc secund se clasează o vilă din Elveția al cărei preț de vânzare a depășit 5,8 milioane de euro, în timp ce prețul final achitat pentru un penthouse de lux din Malta a fost de 4,5 milioane de euro.
În România, cea mai valoaroasă tranzacție intermediată de RE/MAX pe segmentul rezidențial a fost de 780.000 euro și a constat într-o vilă din Cluj-Napoca.
Despre RE/MAX
Raportul RE/MAX privind situația locuințelor din Europa oferă prezentare generală a pieței imobiliare din Europa, oferind date despre dezvoltarea prețurilor bazate pe date interne ale francizelor RE/MAX.
RE/MAX este lider mondial în real-estate, fiind franciza numărul 1 la nivel global pe acest segment. Compania, înfiinţată în 1973 în Denver, are astăzi peste 100.000 de agenţi afiliaţi în 7000 de birouri aflate în cca. 100 de ţări din întreaga lume. În Europa, RE/MAX este prezent în 33 de ţări, cu peste 1.600 birouri şi 17.000 de agenţi, continuând să se extindă.
Citește și:
Asfamixt, OPR Asfalt și Dacia Faber montează primele grinzi la viaductul de ieșire din Felix
Marți, 23 aprilie 2024, a început montarea primelor grinzi din beton armat la viaductul care traversează DN 76,…
23 aprilie 2024
STIHL, ce va deschide o fabrică la Oradea, și-a prezentat bilanțul pe 2023 și strategia de viitor
Grupul STIHL, unul dintre cei mai mari producători de ferăstraie cu lanț și echipamente electrice pentru exterior, și-a…
23 aprilie 2024
Conferința Business Evolution ajunge, pentru prima dată, la Suceava
Road show-ul de conferințe Business Evolution cu tema ”Finanțare. Digitalizare. Management eficient”, ajunge pentru prima dată la Suceava…
23 aprilie 2024
Băile Felix, pe locul întâi în preferințele turiștilor pentru minivacanța de 1 Mai
Stațiunea Băile Felix depășește stațiunile de pe litoralul românesc și alte stațiuni din România în funcție de numărul…
20 aprilie 2024
PORR Construct toarnă asfalt pe Centura Oșorhei. Stadiul lucrărilor: 65-68%
Vineri, 19 aprilie, a început turnarea primului strat de asfalt pe Centura Oșorhei, la capătul dinspre Oradea. Stadiul…
19 aprilie 2024
Oradea face pași hotărâți în era digitală
Interacțiunea digitală cu cetățenii este o realitate palpabilă, la Oradea. Concret, iată cum se manifestă deschiderea Primăriei Oradea…
19 aprilie 2024
Florin Drăgan, rectorul UPT, militează pentru dezvoltarea conurbației Arad-Timișoara
Dacă în anii 2000 Aradul și Timișoara au însemnat o importantă poartă de intrare a investițiilor străine în…
19 aprilie 2024
Studiu: Temperaturile preferate de români în locuințe
Aproape jumătate dintre români preferă temperatura în locuințe între 22 și 24°C, și chiar peste; Peste 40% și-au…
18 aprilie 2024