Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Renault, parteneriat cu învățământul clujean

Grupul francez Renault se va implica în finanțarea proiectelor de educație din Cluj pentru a avea acces la viitorii meseriași, scrie ziuadecj.ro.
“Avem deja un parteneriat cu Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) pentru un masterat de sisteme de inginerie, dar vom dezvolta cooperarea la nivel local și pe partea tehnică. Am încheiat 15 parteneriate cu instituțiile de învățământ superior din România, oferim și stagii de pregătire, iar cei mai buni dintre sunt recrutați. La fel vrem să procedăm și cu școlile profesionale, în sistemul de pregătire dual, companie-școală”, a declarat directorul general al Groupe Renault România, Yves Caracatzanis, potrivit sursei citate.
Acesta se află într-o suită de întâlniri cu dealerii Renault, cu oameni de afaceri, dar și cu autoritățile locale și județene. La Cluj, Caracatzanis s-a întâlnit cu prefectul Clujului, Ioan Aurel Cherecheș, cu primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, și cu președintele Senatului UTCN, Nicolae Burnete.
“Înainte pe un post pe care îl scoteam veneau câte 10 oameni, acum la cinci anunțuri abia dacă se prezintă cineva. Noi avem salarii destul de bune, de la câteva sute de euro pentru munci simple până mii de euro, chiar 5.000 de euro, cât încasează unii din vânzări. Suntem în deficit de mecanici auto, electricieni, tinichigii, vopsitori, pe care aceste școli profesionale ni i-ar putea livra. În România nu doar că vom ajunge să aducem toate produsele de dincolo, dar nici măcar nu vom avea servicii de calitate”, a susținut Ovidiu Turcu, președintele dealerului auto OTC Grup Cluj.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Producătorul de lacuri şi vopsele Azur din Timişoara, cifră de afaceri de 25,5 mil. euro în primele nouă luni

Articolul următor

BT Capital Partners, consultanța exclusivă în tranzacția dintre IT Six Global și gigantul mondial QuEST Global Services

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share