Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Romgaz are finanțarea pentru investiția de la Iernut

ROMGAZ SA, cel mai mare producător de gaze naturale din România, i-a fost aprobată de Ministerul Energiei cererea de finanțare pentru investiția “Ciclu combinat cu turbine cu gaze”, care va fi realizată la Iernut. Romgaz a raportat joi, 19 ianuarie, Bursei de Valori București aprobarea cererii de finanțare printr-un comunicat semnat de către directorul general al companiei, Virgil-Marius Metea. Investiția de la Iernut în construcția unei centrale termoelectrice noi, cu ciclu combinat cu turbine de gaz, se cifrează la 268.836.329,82 euro, fără TVA.
 
Societatea Națională de Gaze Naturale “ROMGAZ” S.A. a raportat ieri Bursei de Valori București comunicarea din partea Ministerului Energiei din data de 18 ianuarie 2017 cu privire la aprobarea Cererii de finanțare pentru investiția ʺCiclu combinat cu turbine pe gazʺ, depusă în vederea atragerii de fonduri pentru investiții finanțate din Planul Național de Investiții.
În anunțul Romgaz, semnat de directorul general al companiei, Virgil-Marius Metea se mai precizează că procesul de negociere între Romgaz și Ministerul Energiei se va derula în perioada următoare. Negocierile vor viza clauzele Contractului de finanțare pentru investiţia ʺCiclu combinat cu turbine pe gazʺ și Graficul cererilor de rambursare (care include sumele estimative de rambursat si data depunerii cererilor de rambursare).
Dosarul Cererii de finanțare a fost depus în contextul încheierii, cu asocierea formată din Duro Felguera SA și Romelectro SA a contractului de achiziţie publică nr. 13384/31 octombrie 2016. Contractul de lucrări are ca obiect executarea la cheie a proiectului (respectiv proiectare, livrare echipamente, execuţie lucrări şi punere în funcţiune) ˮDezvoltarea Centralei Termice (CTE) Iernut prin construcţia unei centrale termoelectrice noi, cu ciclu combinat cu turbine cu gazeˮ, o centrală cu o putere instalată cuprinsă între 380-430 MW.
Potrivit contractului, lucrările vor fi finalizate în 36 luni de la data intrării în vigoare a contractului. Acesta va intra în vigoare în 5 zile lucrătoare de la data aprobării dosarului de finanţare din fondurile PNI (Planul Naţional de Investiţii), conform HG 1096/2013 actualizată. Valoarea estimată a contractului este de 268.836.329,82 euro, fără TVA.
Romgaz a preluat în 2013 Centrala Termoelectrică de la Iernut în contul datoriilor pe care Elcen le avea față de producătorul de gaze naturale.
Compania Romgaz, al cărei acționar principal este statul român cu o participație de 70 %, este cel mai mare producător şi principal furnizor de gaze naturale din România. Compania este admisă la tranzacţionare pe piaţa Bursei de Valori din Bucureşti şi a Bursei din Londra (LSE).
Ligia VORO

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Zoltan Prosszer, noul președinte al CA al Romcab SA. Provocări imediate

Articolul următor

Șoncutean, CEO Allianz Țiriac Asigurări: Noi nu doar vindem asigurări, noi ajutăm oameni!

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share