Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Romgaz, rezultate istorice în 2017

De la listarea la Bursa de Valori București și London Stock Exchange, Societatea Națională de Gaze Naturale Romgaz SA Mediaș a obținut în 2017 cele mai bune rezultate financiare. Potrivit raportului administratorilor dat publicității la sfârșitul lunii aprilie, compania a înregistrat un profit net cu peste 80 % mai mare decât în 2016 și a avut o cotă de piață pe segmentul de producție de gaze naturale de 50,53 %.
 
Romgaz, cel mai important producător autohton de gaze naturale, a raportat, pentru anul financiar 2017, cele mai bune rezultate financiare de la listarea companiei la Bursa de Valori București și London Stock Exchange.
Romgaz a obținut în 2017 o cifră de afaceri de 4.585 de milioane de lei, în creștere cu 34,4 % mai mult decât în anul anterior, și a fost influențată de condiţiile meteorologice şi, în special, de creşterea cererii în segmentul producerii energiei electrice.
Anul trecut, societatea a înregistrat un profit net de 1.854,7 milioane de lei, mai mare cu 81,03 % faţă de anul 2016, respectiv cu 830,2 milioane de lei şi un profit net pe acţiune de 4,81 lei, faţă de 2,66 lei în anul 2016.
„Marjele realizate ale profitului net (40,5 %), EBIT (47,1 %) şi EBITDA (59,1 %) sunt superioare faţă de cele raportate anul anterior (30,0 %, 36,9 % şi respectiv 46 %), ceea ce confirmă menţinerea în continuare a unei profitabilităţi ridicate a activităţii societăţii”, se arată în Raportul administratorilor 2017, dat publicității în 26 aprilie 2018.
 
Producția de gaze naturale
 
Cu cifrele realizate în 2017 în ceea ce privește livrarea de gaze naturale în consumul de gaze provenite din producţia internă, Romgaz se situează pe primul loc în top, atingând un procent de 50,53 % din totalul de gaze naturale livrate în țară, o altă bornă doborâtă.
Anul trecut, compania a raportat o producție de gaze naturale de 5.158 milioane de mc, cu 939 milioane de mc mai mult decât în cel anterior, ceea ce reprezintă o creștere de 22,2 % a producției. De asemenea, nivelul realizat în 2017 a fost de 108,6 % faţă de cel planificat.
Cifra în creștere a producției se datorează: temperaturilor mai scăzute din prima parte a anului, care au generat un consum de gaze naturale mai mare în primul trimestru, creşterii semnificative a producţiei de energie electrică la centralele care folosesc ca şi combustibil gazul metan, creşterii consumului de gaze naturale în cadrul centralei Romgaz de la Iernut care a consumat 506 milioane de mc gaze naturale, cu 77 milioane de mc mai mult decât în anul 2016, temperaturilor ridicate din vară care au dus la creşterea consumului de energie electrică.
Nivelul de producţie înregistrat a fost susţinut de continuarea proiectelor de reabilitare a producţiei în cadrul principalelor zăcăminte, realizarea operaţiilor de reparare şi recompletare la un număr de 188 de sonde, instalarea unor noi capacităţi de comprimare gaze şi punerea în exploatare a unor zăcăminte noi.
Romgaz deține, potrivit datelor oficiale, o cotă de 46,27 % a livrărilor în consumul total al României.
 
Producția de energie electrică
 
Dacă am amintit de producția în creștere a energiei electrice, trebuie să menționăm că, în 2017, aceasta a fost cu 14,5 % mai mare comparativ cu producţia realizată în anul 2016, respectiv 1.863.788 MW şi reprezintă 2,68 % din producţia totală de energie electrică a României.
Creşterea cantităţii de energie electrică a fost favorizată și de producţia redusă din surse hidro şi a centralelor eoliene, precum şi cu perioadele de frig sau de caniculă.
Cota de piaţă deţinută de Romgaz, conform Transelectrica, este de 2,95 %.
 
Investiții
 
Față de programul de investiții aprobat, Romgaz a realizat cu aproximativ 31,5 % mai puțin. Astfel, potrivit programului, Romgaz și-a propus realizarea de investiții în valoare de 1.143 milioane de lei și a raportat realizarea de investiții în cuantum de 781,8 milioane de lei. Însă îmbucurător, ținând cont de obiectivele care vizează stoparea sau menținerea la cote reduse a declinului producției, investiţiile realizate sunt mai mari cu 57,1 % decât cele din anul 2016 (497,7 milioane de lei).
De asemenea, merită precizat că, la fel ca în anii precedenți, Romgaz a finanțat investițiile exclusiv din resurse proprii, urmând ca o parte din investiţiile aferente CET Iernut să fie rambursate din Planul Naţional de Investiţii (PNI).
În 7 decembrie a fost semnat cu Ministerul Energiei contractul de finanțare nerambursabilă a investiției “Dezvoltarea Centralei Termoelectrice (CTE) Iernut prin construcţia unei centrale termoelectrice noi, cu ciclu combinat cu turbine cu gazeˮ, contract care presupune predarea la cheie a investiției, de la proiectare la punere în funcțiune. Contractul a fost câștigat, în 2016, de asocierea formată din Duro Felguera SA şi SC Romelectro SA, iar durata contractului este de 36 de luni. În 2017, au fost efectuate lucrări de amenajare a terenului şi au fost realizate lucrări de fundaţii extinse cu piloţi. S-au întocmit documentaţii pentru obţinerea tuturor autorizaţiilor necesare pentru execuţia lucrărilor şi exploatarea noii centrale. Au fost obţinute autorizaţiile pentru construirea noii termocentrale şi a staţiei de hidrogen. S-a livrat o turbină cu gaze împreună cu anexele acesteia şi noua staţie de hidrogen. A fost recepţionat Proiectul tehnic care se află în curs de avizare şi aprobare.
Valoarea estimată a finanțării prin PNI este de minim 227,2 milioane lei și de maxim 320,9 milioane lei, pentru că potrivit prevederilor legale nu poate depăși 25 % din valoarea totală a contractului care este în cuantum de 320 de milioane de euro.
În data de 14 decembrie 2017 a fost depusă la Ministerul Energiei prima cerere de rambursare.
Rămânând la capitolul investiții, Romgaz continuă dezvoltarea zăcământului Caragele, unde investiţiile au ajuns deja la 40 milioane de euro, iar în perioada următoare vor mai fi investiţii de circa 100 milioane de euro în noi sonde de exploatare şi evaluare. În zonă se va dezvolta, ţinând cont de intensificarea programului de explorare în zona Muntenia Nord- Est, un atelier adăugat structurii existente care să susţină dezvoltarea activităţii companiei.
Activitatea constă în realizarea unui număr important de sonde de explorare, conducte de aducţiune şi colectoare destinate sondelor cu rezultate importante la testele de producţie care urmează a fi puse în producţie.
 
Acorduri petroliere prelungite
 
Pentru un număr de zăcăminte comerciale de gaze naturale guvernate de acorduri petroliere, volumul iniţial de rezerve dovedite a fost mărit ca urmare a lucrărilor de investiţii executate.

În consecinţă, durata necesară pentru valorificarea acestora este mai mare decât cea estimată iniţial.
În acest context, în sedinţa din data de 27 septembrie 2017, Guvernul României a aprobat: Acordurile petroliere de concesiune pentru dezvoltare-exploatare şi Acordurile petroliere de concesiune pentru exploatare încheiate între Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale şi Romgaz pentru un număr de 54 zăcăminte comerciale; Acordurile petroliere de concesiune pentru dezvoltare-exploatare încheiate între Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale şi Romgaz şi Amromco Energy SRL pentru un număr de 8 zăcăminte comerciale.
Odată cu aprobarea acestor acorduri petroliere, se confirmă existenţa drepturilor de concesiune şi, în consecinţă, dreptul de a exploata perimetrele în cauză, eliminându-se astfel riscul menţionat în Prospectul de Ofertă Publică Iniţială al Romgaz, cu privire la valabilitatea acestor acorduri petroliere.
Acţionarul principal al Romgaz este statul român cu o deținere de 70 %. Compania are o experienţă vastă în domeniul explorării şi producerii de gaze naturale, istoria sa începând acum mai bine de 100 de ani în 1909.
Romgaz este titular sau cotitular, în România, în acorduri petroliere după cum urmează:
– operaţiuni petroliere în perimetre de explorare-dezvoltare-exploatare în cadrul a 9 perimetre titular, cu cota de participare 100% şi 4 perimetre cotitular, în baza unor acorduri de concesiune;
– 154 zăcăminte comerciale;
– 7 zăcăminte incluse în categoria celor cu producţie experimentală;
– drepturi de explorare şi producţie în Slovacia şi Polonia (până în luna iune 2017).
de Ligia VORO

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Prof. dr. Leonard Azamfirei, rectorul UMF Tîrgu Mureș: ”UMFST va trebui să găsească soluții de interacțiune cu producătorii și cu beneficiarii de tehnologie”

Articolul următor

Autonet Import, cel mai mare furnizor de piese auto din România, cifră de afaceri de peste 277 mil. euro

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share