Compania TAROM prezintă, azi, aeronava ‘Sarmizegetusa’, de tip Boeing 737-800 NG, care va face parte din flota sa.
Reprezentanţii Companiei Naţionale de Transporturi Aeriene Române – TAROM au semnat un contract de achiziţie a două aeronave noi Boeing 737-800 NG, cu o configuraţie de 189 de locuri, livrarea acestora urmând să fie efectuată în cursul lunii mai. Avioanele sunt achiziţionate în leasing operaţional pe o perioadă de 10 ani.
Pe 26 aprilie 2017, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, anunţa că TAROM va avea patru noi aeronave până la sfârşitul anului, iar cursele către China şi SUA vor fi reluate.
‘Până la sfârşitul lunii iunie vom avea două aeronave noi care vor intra în flota TAROM, ca să înlocuiască cele două Airbus-uri care au fost retrase, iar până la sfârşitul anului acesta vom mai achiziţiona încă două aeronave în leasing operaţional, care vor deservi lungul curier. Deci, vom avea patru aeronave la TAROM: două până la sfârşitul lunii iunie, aeronave de mediu curier, şi alte două aeronave, care vor deservi lungul curier, până la sfârşitul anului’, a precizat Cuc, la TVR1.
TAROM are în prezent o flotă de 21 de aeronave: patru aeronave Boeing 737-700 (ce pot parcurge o distanţă maximă de 4.900 kilometri), patru aeronave Boeing 737-300 (pentru distanţe de maximum 3.400 km), patru aeronave Airbus A318-111 (pentru distanţe de maximum 2.780 km), şapte aeronave ATR 42-500 (pentru distanţe de maximum 1.200 km) şi două aeronave ATR 72-500 (pentru distanţe de maximum 950 km).
Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române TAROM a fost înfiinţată în anul 1954 şi îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor. Începând din luna iunie a anului 2010 este membră a Aliantei SkyTeam, iar din 1993 membră a Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Aerieni (IATA).
Sursa foto: facebook
Citește și:
Startup-urile se pot înscrie în Incubatorul de afaceri „Cresc Oradea Mare”
Circa două săptămâni mai la dispoziție startup-urile pentru a depunere cerere de înscriere în Incubatorul de afaceri ,,Cresc…
19 aprilie 2024
PORR Construct toarnă asfalt pe Centura Oșorhei. Stadiul lucrărilor: 65-68%
Vineri, 19 aprilie, a început turnarea primului strat de asfalt pe Centura Oșorhei, la capătul dinspre Oradea. Stadiul…
19 aprilie 2024
Fagura anunță lansarea noii sale identități vizuale, parte a strategiei de brand și de repoziționare construite împreună cu echipa de consultanți de la Brandocracy
Fagura, platforma de investiții alternative în finanțarea antreprenorilor, marchează o nouă etapă în parcursul său, dezvăluind o identitate…
19 aprilie 2024
EBM PAPST a dotat un laborator de la IETI cu echipamente de ultimă generație
Pe baza unui protocol de colaborare între Facultatea de Inginerie Electrică și Tehnologia Informației (IETI) și Compania EBM-PAPST…
19 aprilie 2024
Tinerii orădeni sunt invitați să se lanseze în afaceri – eveniment VSFA
Universitatea din Oradea deschide Aula Magna pentru toți tinerii orădeni care vor să se lanseze în afaceri. „Vreau…
19 aprilie 2024
Oradea face pași hotărâți în era digitală
Interacțiunea digitală cu cetățenii este o realitate palpabilă, la Oradea. Concret, iată cum se manifestă deschiderea Primăriei Oradea…
19 aprilie 2024
Florin Drăgan, rectorul UPT, militează pentru dezvoltarea conurbației Arad-Timișoara
Dacă în anii 2000 Aradul și Timișoara au însemnat o importantă poartă de intrare a investițiilor străine în…
19 aprilie 2024
Chimcomplex își susține angajații
Grupurile CRC și SCR își ajută în primul rând angajații (peste 2.000) și apoi, pe cei din zonă.…
18 aprilie 2024