Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Şase bănci româneşti, finanţări pentru IMM în valoare de 400 de mil. de euro

Banca Europeană de Investiţii şi Fondul European de Investiţii vor semna, miercuri, acorduri operaţionale cu Raiffeisen Bank, ProCredit Bank, BCR, Banca Transilvania, BancPost şi ING prin care se vor acorda 400 de milioane de euro pentru IMM-uri.
Programul Operaţional Iniţiativa pentru IMM-uri 2014-2020 (POIIMM), cu cofinanţare de la Fondul european de dezvoltare regională (FEDR), în valoare de 100 de milioane de euro, sprijină întreprinderile mici şi mijlocii prin garanţii pentru credite noi de investiţii şi capital de lucru. Instrumentul financiar de tip garanţie neplafonată este susţinut prin resurse atât ale POIIMM, cât şi ale Băncii Europene de Investiţii (BEI) şi ale Uniunii Europene prin programul Horizon 2020. Valoarea totală a creditelor va fi de peste 500 milioane Euro, prin efectul de multiplicare specific instrumentului.
Acordul de colaborare dintre Grupul BEI, Comisia Europeană şi Guvernul României a fost semnat la Bucureşti la 20 octombrie 2016. Finanţările pentru IMM vor fi acordate de băncile selectate prin apel deschis.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Şase ani de Produs de Cluj, sărbătoriţi la Dej

Articolul următor

Modernizarea Traseului Regional Transilvania Nord continua cu „Drumul Bistritei”

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share