Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Serge Durand a fost numit şef peste operaţiunile Airbus din România

Constructorul de aeronave Airbus a anunţat miercuri numirea lui Serge Durand în funcţia de responsabil pentru operaţiunile din România. În plus, Durand va continua să conducă operaţiunile Airbus Helicopters din România, funcţie pe care o îndeplineşte din 2015.
”În această capacitate, el va reprezenta Airbus în faţa autorităţilor şi a partenerilor, va identifica şi va urmări implementarea unor noi oportunităţi de dezvoltare, va conduce procesul de planificare a strategiei de ţară şi va coordona activităţile companiei în România, concentrându-se pe sporirea prezenţei pe piaţa locală”, a anunţat gigantul european.
Înainte să se alăture Airbus Helicopters în România, Serge Durand a fost, timp de cinci ani, director general Airbus Helicopters Mexic, contribuind la dezvoltarea operaţiunilor comerciale ale grupului în nordul Americii Latine şi punând bazele platformei industriale de la Queretaro, care a devenit un punct de referinţă.
”Sunt convins că în acest moment creştem nivelul de ambiţie şi vom fi mai competitivi. Cu operaţiunile din Commercial Aircraft, Helicopters şi Premium Aerotec – un furnizor de componente pentru aeronavele Airbus – şi cu divizia Defence and Space, Airbus îşi propune să ofere clienţilor un portofoliu mai cuprinzător, consiliere de cea mai înaltă calitate şi experienţa noastră internaţională”, a declarat Serge Durand.
Absolvent al Institutului Naţional de Ştiinţe Aplicate din Lyon, cu diplomă în inginerie, dar şi absolvent de ştiinţe umanistice al Universităţii din Provence, Serge Durand are o carieră internaţională impresionantă la Airbus. A lucrat zece ani în cadrul biroului Airbus Design, concentrând-se pe modelele Tiger şi Super Puma. A continuat în funcţia de director de comunicare pentru Airbus Helicopters şi apoi a ocupat o poziţie de director comercial adjunct al reţelei internaţionale Airbus. A pus la punct lansarea Tiger, ca inginer şef de service.
Airbus este lider mondial în aeronautică şi servicii în domeniul spaţial. În 2017 a generat venituri de 67 miliarde de euro şi a avut aproximativ 129.000 de angajaţi. Airbus oferă cea mai complexă gamă de avioane de pasageri, cu capacitate între 100 şi peste 600 de locuri.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Alergia la polen poate fi tratată natural

Articolul următor

Studenții mecatroniști brașoveni, pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la concursurile organizate în cadrul manifestărilor "Zilele Educației Mecatronice – Sibiu 2018"

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share