Între 29 iulie și 13 august, Sibiul va fi gazda celei mai mari întâlniri a sașilor organizată vreodată în țara noastră. La Întâlnirea Sașilor 2017 – Ediția 27, au confirmat participarea peste 20.000 de sași din Europa, la care se adaugă numeroși membri ai familiei și prieteni. Tot centrul Sibiului, din Piața Huet până în Piața Mare și strada Cetății va fi plin de evenimente, standuri și demonstrații culturale, potrivit turnul sfatului.ro.
Evenimentul este unul de mare amploare, organizarea lui începând încă de acum doi ani. La Sibiu de bunul mers al lucrurilor se ocupă Forumul Democrat al Germanilor din România, în vreme ce în Germania și Austria în organizare sunt implicate mai multe asociații ale sașilor.
”Unul dintre scopurile principale ale întâlnirii este de a readuce sașii pe meleagurile de unde au plecat și de a arăta sașilor tineri cum arată zona de unde au emigrat părinții sau bunicii lor. Acesta este și unul dintre motivele pentru care evenimentul are loc în luna august, în Germania fiind perioada clasică de vacanță în majoritatea sectoarelor sociale”, explică pentru Turnul Sfatului Winfried Ziegler, directorul executiv în cadrul FDGR Sibiu și organizator al întâlnirii, pentru sursa citată.
În jur de 40 de formații de dansuri săsești au confirmat prezența la Sibiu, fiecare compusă din 10 până la peste 50 de membri. Numai din Germania și Austria sunt așteptați la Sibiu aproximativ 20.000 de participanți.
Evenimentele vor fi organizate în Piața Mică, Piața Mare, Piața Huet, Piața Schiller și Strada Cetății. Ele vor include parade ale dansurilor și obiceiurilor tradiționale, concerte de fanfară sau muzică populară, demonstrații culinare, materiale informative, pliante și schimburi de experiență. Nu va lipsi nici berea. În spațiile amintite vor fi amenajate și multe standuri în care sașii din diferite zone se vor prezenta.
În Germania și Austria sașii sunt împărțiți în asociații ce au la bază zona de unde au emigrat din România. Astfel, ei vor veni organizat și vreme de mai bine de o săptămână ei vor vizita satele și comunele Transilvaniei de unde au plecat.
Președintele Klaus Iohannis și premierul Dacian Cioloș sunt doar câteva dintre personalitățile care în anii trecuți au luat parte la întâlnirile similare organizate în Europa. Prin urmare, deși încă nu există confirmări oficiale, este de așteptat la Sibiu să fie prezente o serie de oficialități de marcă, atât din România cât și din Germania.
Întâlnirea va transforma centrul Sibiului într-un spațiu cultural efervescent, care cu siguranță va atrage și foarte mulți sibieni și turiști.
”Noi ne-am bucura să avem alături cât mai mulți turiști și sibieni, este o bună ocazie de a ne prezenta orașul precum și de a vedea o parte a istoriei Sibiului”, concluzionează Winfried Ziegler.
Între 29 iulie și 13 august au loc manifestări culturale și întâlniri în multe localități din Transilvania între sași emigrați și locuitorii actuali ai localităților.
Citește și:
Grădină botanică și lac artificial în Cartierul Nufărul din Oradea
Primăria Oradea vrea să realizeze o Grădina Urbană în Cartierul Nufărul. În acest sens, a fost lansat în…
18 aprilie 2024
Antreprenorii clujeni, așteptați de marile corporații în Japonia
Giganții tehnologici japonezi vor avea întâlniri directe cu antreprenorii locali după succesul Forumului de Inovare România-Japonia (FIRJ) de…
17 aprilie 2024
„Ne-am triplat numărul de angajați și am crescut cifra de afaceri cu 50% față de 2022”
OPTGroup, una dintre companiile clujene pe zona de proiectare și construcții de infrastructură, civile și electrice, a avut…
17 aprilie 2024
Transplantul hepatic intră în portofoliul medical de la Cluj-Napoca
Începând cu luna mai 2024 vor putea fi efectuate transplanturi hepatice la Cluj-Napoca, în urma includerii Institutului de…
17 aprilie 2024
Un deceniu de excelență. Povestea Transilvania Executive Education în România
Anul acesta, Transilvania Executive Education (TEE) sărbătorește 10 ani de activitate. Asociația a fost fondată în 2014, sub…
17 aprilie 2024
Fitch Ratings reconfirmă Oradea în grupa orașelor cu cea mai ridicată credibilitate
Agenția Internațională Fitch Ratings a reconfirmat calificativele de rating pentru Municipiul Oradea, după cum urmează: – pentru…
17 aprilie 2024
Aeroportul Oradea scoate la licitație spațiile comerciale din noul terminal
Aeroportul Internațional Oradea a lansat procedura de licitație pentru ocuparea spațiilor comerciale destinate activităților de tip bar bistro…
17 aprilie 2024
Turn Eiffel de 1,5 m din piese Lego, expus în Iulius Mall Cluj
Weekend pentru iubitorii Lego: o replică de 1,5 m înălțime a Turnului Eiffel, din peste 10.000 de piese,…
17 aprilie 2024