SIFI TM Agro derulează un nou program de investiții pentru Siloz Carani, cel mai mare hub logistic destinat produselor agricole din România, inaugurat anul trecut în vestul țării, scrie ziuadevest.ro. În urma noului plan investițional care însumează un milion de euro în 2017, Siloz Carani va deține unul dintre cele mai mari uscătoare de cereale din România și va crește semnificativ capacitatea de încărcare.
Noul program de investiții aflat în curs de implementare va permite uscarea a minim 2.000 tone de cereale pe zi. Extinderea instalației existente are ca obiectiv dezvoltarea semnificativă a capacității de preluare și dublarea capacității de livrare de cereale. Astfel, peste 5.000 tone vor putea fi recepționate zilnic, iar capacitatea de încărcare în vagoane crește până la 2.000 tone de cereale pe zi.
Siloz Carani, situat strategic în una dintre cele mai importante zone agricole din țară, foarte aproape de Timișoara, dar și de Autostrada A1, este cel mai mare hub logistic agricol din țară, cu o capacitate de recepție/livrare de 5.000 tone zilnic și cu o capacitate totală de depozitare de peste 170.000 de tone.
Investiția beneficiază, de asemenea, de o infrastructură feroviară, dispusă la linia electrificată, ceea ce permite accesul la cel mai bun tarif de transport feroviar din zona de Vest. Într-un an de zile de la relansare, hub-ul logistic a devenit cel mai mare depozitar independent de cereale din România, cu un rulaj realizat de peste 200.000 de tone.
Obiectivul investitorilor este de a transforma silozul din Carani într-un hub agribusiness prin reunirea, în același spațiu, a tuturor funcțiilor implicate în domeniul tradingului de cereale: producători, distribuitori, furnizori de materiale și servicii logistice și cumpărători de produse agricole.
Citește și:
PORR Construct toarnă asfalt pe Centura Oșorhei. Stadiul lucrărilor: 65-68%
Vineri, 19 aprilie, a început turnarea primului strat de asfalt pe Centura Oșorhei, la capătul dinspre Oradea. Stadiul…
19 aprilie 2024
Fagura anunță lansarea noii sale identități vizuale, parte a strategiei de brand și de repoziționare construite împreună cu echipa de consultanți de la Brandocracy
Fagura, platforma de investiții alternative în finanțarea antreprenorilor, marchează o nouă etapă în parcursul său, dezvăluind o identitate…
19 aprilie 2024
EBM PAPST a dotat un laborator de la IETI cu echipamente de ultimă generație
Pe baza unui protocol de colaborare între Facultatea de Inginerie Electrică și Tehnologia Informației (IETI) și Compania EBM-PAPST…
19 aprilie 2024
Tinerii orădeni sunt invitați să se lanseze în afaceri – eveniment VSFA
Universitatea din Oradea deschide Aula Magna pentru toți tinerii orădeni care vor să se lanseze în afaceri. „Vreau…
19 aprilie 2024
Oradea face pași hotărâți în era digitală
Interacțiunea digitală cu cetățenii este o realitate palpabilă, la Oradea. Concret, iată cum se manifestă deschiderea Primăriei Oradea…
19 aprilie 2024
Florin Drăgan, rectorul UPT, militează pentru dezvoltarea conurbației Arad-Timișoara
Dacă în anii 2000 Aradul și Timișoara au însemnat o importantă poartă de intrare a investițiilor străine în…
19 aprilie 2024
Chimcomplex își susține angajații
Grupurile CRC și SCR își ajută în primul rând angajații (peste 2.000) și apoi, pe cei din zonă.…
18 aprilie 2024
Hidroelectrica și Masdar (EAU) extind acordul de colaborare
O delegație a Hidroelectrica, condusă de Karoly Borbely, președinte al directoratului societății, participă la vizita de lucru a…
18 aprilie 2024