Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

SMARTREE: Valoarea primelor în sectorul privat a crescut cu 68% în primul trimestru din 2018, în schimb salariile au scăzut cu 13%

Potrivit Smartree Workforce Index, o analiză realizată de Smartree, lider pe piața de externalizare a proceselor de HR, în primele 3 luni ale anului curent, valoarea bonusurilor primite de angajații din sectorul privat au crescut cu 68% comparativ cu primul trimestru din 2017, în timp ce salariile au suferit o depreciere de 13% în raport cu aceeași perioadă a anului trecut.
Atât creșterea valorii bonusurilor, cât și scăderea salariilor din primele luni ale acestui an sunt puse pe seama incertitudinii create de modificările legislative, mai exact de trecerea contribuțiilor sociale obligatorii din sarcina angajatorului în sarcina angajatului. Adoptată prin intermediul unei Ordonanțe de Urgență, această schimbare a generat neîncredere în randul angajatorilor, dar și o perioadă de expectativă în care nu s-au luat decizii privind modificarea veniturilor angajaților. În luna martie însă, o dată cu obligativitatea transmiterii în REVISAL a oricărei modificări a salariului de bază brut, a indemnizațiilor, a sporurilor, precum și a altor elemente de calcul salarial, salariile s-au stabilizat, înregistrând același nivel mediu cu cel aferent lunii martie 2017.
În același context, pentru a compensa scăderile salariale datorate ordonanței de urgență, companiile au acordat angajaților în primul trimestru al acestui an bonusuri și beneficii extra-salariale mai mari cu 68% față de media din aceeași perioadă a anului trecut. Este de departe cea mai mare valoare înregistrată pentru acest indicator la început de an, marjele de creștere situându-se în anii precedenți între 6% și 23%.
“Aceste valori reprezintă efectele schimbărilor legislative ce au avut loc la începutul anului. Mai exact, chiar dacă salariul minim brut pe economie a crescut de la 1.450 lei la 1.900 lei, această creștere nu a determinat majorarea veniturilor nete în aceeași măsură, așa cum a fost cazul anul trecut și cum ar fi fost de așteptat. Dimpotrivă, salariile au suferit o diminuare semnificativă în primele două luni ale anului, scădere nemaiîntâlnită în cursul ultimilor 2-3 ani”, a declarat Adrian Stanciu, CEO Smartree.
Nu același lucru este valabil în cazul angajărilor, care, în primul trimestru din 2018 comparativ cu perioada similară a anului trecut, au continuat trendul ascendent, procentul de creștere fiind de 11%. Pe ramuri de activitate, cele mai mari creşteri ale numărului de angajări au fost înregistrate în construcții, logistică, producție, serviciile financiare, companii de tehnologie și infrastructură IT sau servicii digitale.
Mai multe zile de concediu în primul trimestru din 2018
În perioada ianuarie – martie 2018, angajații români și-au luat mai multe zile de concediu comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut în contextul în care vacanța intersemestrială de iarnă a elevilor se conturează de la an la an ca un reper pe harta zilelor libere. Astfel, numărul zilelor de concediu de odihnă a evoluat în primul trimestru cu 4% față de perioada similară din 2017, în timp ce numărul zilelor de concediu medical luate de angajați a crescut cu 13%. Aceste creșteri ale numărului de zile de concediu au determinat și o evoluție pozitivă a indicelui “Bunăstarea Angajatilor”, cu 28%.
Pentru realizarea Smartree Workforce Index, un instrument care oferă o sinteză a evoluției recrutărilor, a creșterii salariale și a bunăstării angajaților, sunt luate în calcul peste 200 de companii, care activează în diverse industrii din domeniul privat și care rulează în medie afaceri de peste 2,5 miliarde de euro.
*Indexul “Starea economiei” este format din evoluția numărului de angajați și evoluția salariilor ȋn companiile analizate, la nivel național;
*Ȋn analiză s-au luat ȋn considerare toate tipurile de contracte de muncă (periodă determinată sau nedeterminată, cu normă ȋntreagă sau timp parțial). Ȋn ceea ce privește salariul, acesta reprezintă restul de plată (ceea ce angajatul primește la finalul lunii de muncă), după ce s-au scăzut contribuțiile și impozitele și eventualele rețineri.
*Indexul “Bunăstarea angajaților” este construit pe baza a trei indicatori care reflectă bunăstarea salariaților din companiile analizate: zilele de concediu de odihnă, zilele de concediu medical și valoarea bonusurilor primite.
Despre Smartree
Smartree, unul dintre liderii din Romania pe piata serviciilor de outsourcing de salarizare si administrare de personal, ofera de 18 ani, solutii complete pentru managementul strategic al proceselor de resurse umane, aflate intr-o continua evolutie.
Avand la baza platforme proprietare de solutii informatice integrate, de ultima generatie, Smartree ofera o gama completa de servicii de externalizare a proceselor de HR, de la salarizare, administrare de personal, recrutare, munca temporara, pana la consultanta in domeniu, oferind posibilitatea organizatiilor de a se concentra pe activitatile care aduc plus valoare si le pot sustine cresterea.
Expertiza in cele mai bune practici din industrie dar si know how-ul celor 90 de specialisti in payroll, administrare de personal si recrutare au consolidat in permanenta portofoliul de clienti Smartree, format in majoritate din importante companii multinationale, dar si companii cu capital integral romanesc.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Deschidere către comunitate: un arhitect și un jurist al Ordinului Arhitecților Transilvania vor avea program zilnic cu publicul, de luna viitoare

Articolul următor

Bosch pune piatra de temelie pentru o nouă clădire de birouri la Blaj. Oportunităţi de carieră şi dezvoltare profesională

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share