Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Start-Up Nation 2018, buget de 2 miliarde de lei, suficient pentru a finanţa 10.000 de firme

Programul Start-Up Nation din acest an va avea un buget de 2 miliarde de lei, suficient pentru a finanţa 10.000 de proiecte, şi va începe după ce vor fi efectuate majoritatea plăţilor aferente ediţiei de anul trecut, a declarat Radu Oprea, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat.
“Din programul de anul trecut, până acum au fost efectuate peste 1.300 de plăţi. Toţi cei care astăzi sunt cu cererile de plată în aşteptare sau nu le-au depus au fost sunaţi de către cei din agenţiile regionale, astfel încât să fie consiliaţi şi îndrumaţi să facă acest lucru mai repede şi să vedem ce piedici eventuale întâmpină. Banii există şi îi aşteaptă, sunt în conturile băncilor şi ai agenţiilor”, a arătat ministrul, citat de Agerpres.
Potrivit acestuia, ministerul va analiza punctele slabe din procesul de implementare, pentru a nu le repeta în noua ediţie.
“Astfel că vom veni cu un ghid de bune practici, pentru ca procedura să fie simplificată şi să fie unitară. Am mers pe ideea poveştilor de succes, care pot fi exemple pentru alţi potenţiali doritori care să aplice anul acesta. În rest, condiţiile rămân aceleaşi, se dau 200.000 de lei pentru fiecare proiect, pentru 10.000 de firme”, a spus Oprea.
El a evitat să dea un termen exact de începere pentru programul 2018, precizând că acest lucru depinde de rapiditatea cu care se vor face plăţile pentru cei care au aplicat anul trecut.
“Eu îmi doresc să începem cât mai repede, însă depinde de felul în care cei care au aplicat înţeleg mesajul de a veni cât mai repede la ghişeele băncilor şi la agenţiile regionale pentru depunerea cererii de plată şi inspecţia în teren. Ultima zi de depunere a cererilor de plată este 29 septembrie 2018 şi ultima zi de plată este sfârşitul lunii decembrie. Eu îmi doresc să avem cele mai multe cereri de plată în următoarele două luni, astfel încât, atunci când Start-Up Nation 2018 va fi lansat, să avem capacitatea să gestionăm în mod corect”, a continuat ministrul de resort.
Prin programul Start-Up Nation, o firmă nou înfiinţată primeşte o finanţare de până la 200.000 de lei, care poate reprezenta 100% din valoarea proiectului. În sesiunea 2017 au fost declarate câştigătoare circa 8.600 de planuri de afaceri.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Top zece companii farmaceutice din România, pe o piață de peste 3 miliarde euro

Articolul următor

Farmaceutica Remedia Distribution & Logistics din Deva și Europharm Holding din Braşov, printre furnizorii de medicamente ai Spitalului Universitar Elias

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share