Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Telekom, lucrări finalizate în 300 localități prin Proiectul Ro-Net

Proiectul Ro-Net continuă și în acest an, iar până în prezent au fost finalizate lucrările în 300 de localități, a declarat, marți, ministrul Comunicațiilor, Augustin Jianu, în cadrul conferinței dedicată Zilei Comunicațiilor.
‘Proiectul Ro-Net continuă, iar în prezent contractorul, Telekom, ne-a anunțat că au fost finalizate lucrările în 300 de localități, fiind în etapa de recepție. După ce vor fi recepționate lucrările, în zonele respective vor fi livrate serviciile necesare. Se poate finaliza anul acesta. Sunt anumite dificultăți tehnice la nivel de contract, dar care se pot rezolva, fără doar și poate’, a spus Jianu, citat de Agerpres.
Ro-Net este un proiect major finanțat prin fonduri structurale europene. La finalul lunii mai, Comisia Europeană a decis modificarea acestui proiect și împărțirea sa în două etape. Valoarea totală aprobată pentru prima etapă a proiectului este de 18,8 milioane de euro, din care 12,5 milioane reprezintă co-finanțarea prin Fondul european de dezvoltare regională. Bugetul proiectului pentru cea de-a doua etapă este de 53 milioane de euro.
Potrivit MCSI, ‘Ro-Net va acoperi 783 din cele 2.268 de localități identificate ca ‘zone albe’ iar acest lucru va contribui la reducerea decalajului digital dintre zonele urbane și zonele rurale aducând Internetul în bandă largă mai aproape de 130.000 de gospodării, cu 400.000 de locuitori, 8.500 de întreprinderi și 2.800 de instituții publice’.
Grație proiectului, aproximativ 400.000 de persoane, precum și 8.500 de firme și 2.800 de instituții publice vor avea acces la Internet în bandă largă. Cei doi operatori desemnați să implementeze proiectul, în urma licitației organizate de Ministerul Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională, sunt Telekom Communications și Telekom Mobile.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Produs de Cluj, la Deva

Articolul următor

Immochan - investitii de 10 mil. euro in sase spatii, inclusiv in Timisoara, Cluj si Baia Mare

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share