Teraplast Bistriţa, producător de materiale de construcţii, a anunţat faptul că Autoritatea pentru Supraveghere Financiară (ASF) a emis certificatul de înregistrare a valorilor mobiliare aferent majorării de capital în valoare de 29,04 milioane lei, prin emisiunea a 290,4 milioane de acţiuni noi, cu o valoare nominală de 0,10 lei/acţiune, urmând a fi distribuite gratuit acţionarilor societăţii înscrişi în Registrul Acţionarilor până la 18 iulie 2017. După majorare, capitalul social al producătorului de material de construcţii a ajuns la 85,69 milioane lei, împărţit în 856,91 milioane de acţiuni.
Capitalizarea bursieră a Teraplast (TRP) este de 385,17 milioane lei (83,7 milioane euro), după ce de la începutul acestui an acţiunile producătorului de materiale de construcţii au crescut cu 36%, pe fondul unor tranzacţii în valoare de 14,6 milioane lei. În ultima lună, acţiunile Teraplast au crescut cu 17,24%, pe fondul unor tranzacţii în valoare de 2,67 mil. lei.
Teraplast (TRP) a avut venituri de 66,5 mil. lei în primul trimestru. lei în T1/2016. Producătorul a înregistrat în 2016 o cifră de afaceri de 257,2 milioane lei, în scădere cu 4% faţă de anul precedent, în vreme ce profitul s-a situat la 41,51 milioane lei, un avans de 46% faţă de 2015.
Compania este deţinută în proporţie de 46,77% de către omul de afaceri Dorel Goia, în vreme ce KJK Fund II are o participaţie de 10,03%, restul acţiunilor fiind deţinute de ceilalţi invesitori de pe piaţa de capital de la Bucureşti.
Citește și:
Puterea leului, expusă în capitala culturală a Transilvaniei
În inima orașului Sibiu, într-un cadru istoric remarcabil, Banca Națională a României și Muzeul Național Brukenthal aduc împreună…
24 aprilie 2024
Concurs Internațional de Atelaje pe pășunea Berkeș din comuna Oșorhei
Peste 160 de cai și 41 de atelaje din șapte țări vor concura în acest weekend la Pășunea…
24 aprilie 2024
Promelek va miza pe soluțiile de energie regenerabilă în 2024
În contextul unui interes global crescut pentru soluții de sustenabilitate, compania Promelek XXI Cluj, unul dintre principalii jucători…
24 aprilie 2024
Edilul Becleanului, inclus între managerii de succes ai României
Nicolae Moldovan a fost premiat în cadrul Galei Capital Excelență în Management, ediția 2024. “Anul 2023 a fost…
24 aprilie 2024
Înainte de executarea silită băncile trebuie să-și ajute clienții să depășească situațiile dificile
Băncile sunt obligate pentru toate tipurile de credite să demonstreze că au încercat restructurarea datoriilor care înregistrează întârzieri…
24 aprilie 2024
Get to know the 50 most influential people in Romanian real estate
Property Forum is excited to announce the fourth edition of its annual listing of the 50 most influential people in…
24 aprilie 2024
Dr. Adriana Cioca, managing director Artemis România, a fost aleasă președinte al Camerei de Comerț Elveția-România
Antreprenorii și investitorii români și elvețieni, membri ai Camerei de Comerț Elveția-România (CCE-R), au ales un nou Consiliu…
24 aprilie 2024
Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand
Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la…
24 aprilie 2024