Compania PTP Online, membră a grupului de firme Ecco Group Development, în parteneriat cu Banca Transilvania, a anunţat marţi încheierea unui acord cu Societatea de Transport Public Timişoara (STPT) şi lansare aplicaţiei 24pay, un portofel electronic prin care utilizatorii serviciilor de transport în comun din Timişoara pot achita preţul biletelor prin intermediul sistemelor mobile, fără costuri suplimentare.
„Soluţia 24pay cuprinde o aplicaţie pentru călători – portofel virtual, o aplicaţie pentru controlor, dedicată verificării valabilităţii biletelor de transport şi o interfaţă desktop pentru generarea rapoartelor de activitate şi financiare”, se arată în comunicatul citat de News.ro.
Aplicaţia 24pay este disponibilă pentru sistemele de operare Android şi iOS, iar utilizatorii o pot descărca gratuit din Google Play sau App Store. Pentru utilizarea aplicaţiei, este necesară adăugare unui card bancar Visa sau Mastercard.
„Pentru a achiziţiona un titlu de călătorie, utilizatorii trebuie să acceseze secţiunea «Transport Public» din aplicaţie şi să scaneze codul QR afişat în staţie sau în mijlocul de transport în comun. Dacă telefonul este echipat cu tehnologia NFC, acesta se va apropia de eticheta cu simbolul NFC. După scanare, utilizatorul va selecta titlul de călătorie dorit”, se arată în comunicat.
După confirmarea tranzacţiei, biletul achiziţionat va fi disponibil în secţiunea Bilete pentru control. În cadrul operaţiunii de control, călătorii au obligaţia de a prezenta telefonul cu aplicaţia Transport Public – 24PAY.
„Astfel, timişorenii vor putea achiziţiona, din mijloacele de transport, prin intermediul aplicaţiei 24pay, bilete de o călătorie, în valoare de 2,5 lei şi legitimaţii de o zi, în valoare de 12 lei. Legitimaţiile de o zi se vor putea achiziţiona şi din staţii, iar validarea acestora este obligatorie pentru fiecare călătorie”, se arată în comunicat.
Citește și:
Trimișii Ardealului vor să schimbe statutul urșilor și lupilor în UE
Reprezentanții Transilvaniei la Bruxelles susțin modificarea stării de protecție a carnivorelor mari din strict protejat în protejat. Comitetul…
18 aprilie 2024
Grădină botanică și lac artificial în Cartierul Nufărul din Oradea
Primăria Oradea vrea să realizeze o Grădina Urbană în Cartierul Nufărul. În acest sens, a fost lansat în…
18 aprilie 2024
Antreprenorii clujeni, așteptați de marile corporații în Japonia
Giganții tehnologici japonezi vor avea întâlniri directe cu antreprenorii locali după succesul Forumului de Inovare România-Japonia (FIRJ) de…
17 aprilie 2024
Start Conferinței Tehnologia & iHealth în medicina secolului XXI
UMFST „G.E. Palade” Târgu Mureș și Academia de Științe Medicale, sub egida Academiei Române, organizează, în perioada 17-19…
17 aprilie 2024
„Ne-am triplat numărul de angajați și am crescut cifra de afaceri cu 50% față de 2022”
OPTGroup, una dintre companiile clujene pe zona de proiectare și construcții de infrastructură, civile și electrice, a avut…
17 aprilie 2024
Transplantul hepatic intră în portofoliul medical de la Cluj-Napoca
Începând cu luna mai 2024 vor putea fi efectuate transplanturi hepatice la Cluj-Napoca, în urma includerii Institutului de…
17 aprilie 2024
Un deceniu de excelență. Povestea Transilvania Executive Education în România
Anul acesta, Transilvania Executive Education (TEE) sărbătorește 10 ani de activitate. Asociația a fost fondată în 2014, sub…
17 aprilie 2024
Fitch Ratings reconfirmă Oradea în grupa orașelor cu cea mai ridicată credibilitate
Agenția Internațională Fitch Ratings a reconfirmat calificativele de rating pentru Municipiul Oradea, după cum urmează: – pentru…
17 aprilie 2024