Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Un copil din Tulcea a primit o inimă nouă în urma unui transplant efectuat la Târgu Mureș

Un copil de 10 ani din Tulcea a primit o inimă nouă în urma unui transplant realizat, marți, la Institutul de Urgenţă de Boli Cardiovasculare şi Transplant (IUBCvT) Târgu Mureş. Cordul a fost prelevat de la o fetiță de opt ani.

Echipa care a realizat transplantul, al doilea pentru un copil realizat anul acesta, a fost condusă de şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară, profesor doctor Horaţiu Suciu.

„Ne bucurăm că în această zi am reuşit să efectuăm un transplant cardiac, este cel de-al şaselea din acest an. (…) Partea care ne bucură este că receptorul este un copil de zece ani. Subliniez acest lucru pentru că, din păcate, donatorii copii sunt foarte rari în ţara noastră şi nu numai. Este în proporţie mult mai mic, evident, şi transplanturile la copii sunt mult mai puţine, dar asta nu înseamnă că nu sunt copii care au nevoie de transplant de inimă, plămâni sau ficat. (…) Beneficiarul este un copil de 10 ani, din Tulcea, care a venit cu mari sacrificii. Operaţia a durat cinci ore şi jumătate, a decurs bine şi suntem încrezători”, a declarat doctorul Horaţiu Suciu, potrivit Agerpres.

Denis era pe lista de aşteptare a IUBCvT Târgu Mureş de trei ani și a mai avut două șanse de a primi o inimă nouă, dar oată părinții copilului donator s-au răzgândit în ultimul moment, iar a doua oară, băiatul era răcit și nu a putut fi supus operației.

La IUBCvT Târgu Mureş, în acest centru s-au făcut în 2018 două transplanturi la copii, iar în decursul timpului au fost 12-14 cazuri, cel mai mic pacient având doi ani. Prelevarea inimii s-a realizat la Oradea, iar transportul s-a realizat cu un elicopter SMURD, dar au fost probleme din cauza vremii. Totul a fost o cursă contra-cronometru, a povestit doctorul Marius Harpa, care a participat la prelevarea de organe.

„Suntem echipa care a fost în deplasare la Oradea pentru a preleva cordul donatorului. După o zi de muncă, după un drum lung, după o vreme nu prea prietenoasă, eram la limită şi cu transportul cordului din cauza vremii, dar ne-am încadrat în timp, cordul a ajuns bine, operaţia a decurs excelent. Evoluţia pare bună, receptorul reacţionează bine la cordul implantat, nu are suport special, deci evoluţia e bună. Cordurile sunt bune întotdeauna pentru că noi ne asigurăm ca aceste organe să fie bune din punct de vedere funcţional şi metabolic şi aşa mai departe. Problema apare în cazul pacienţilor receptori, dacă au diverse afecţiuni, comorbidităţi, care pot să influenţeze evoluţia postoperatorie. Dar cordul întotdeauna se aduce pentru pacientul cel mai potrivit, aşa cum s-a întâmplat şi astăzi. Un cord pediatric a mers la un pacient pediatric”, a declarat dr. Harpa.

„El s-a bucurat foarte mult, pentru că ştia că e singura lui şansă la viaţă, la viaţă lungă şi când a aflat că totul a fost bine, a fost foarte fericit. Le mulţumim părinţilor care au avut curajul să facă acest lucru. Nu ştiu ce le-aş putea spune, că durerea lor, bineînţeles, este imensă, îmi imaginez, am fost şi noi în starea respectivă. Le doresc putere să treacă peste şi le mulţumim din suflet, să ştie că acolo, undeva, fetiţa lor încă mai trăieşte în copilaşul nostru”, a spus Marieta Ţurlică, mama lui Denis, potrivit Agerpres.

Sursa: zi-de-zi.ro

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Regele Mihai, simbolul demnității noastre uitate

Articolul următor

Un castel celebru din Mureş transformat de Biserică în hotel

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share