Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) anunţă lansarea Programului “Prima Casă” 2018, ca urmare a primirii, din partea Ministerului Finanţelor Publice, a acordului de distribuire pentru plafonul de două miliarde de lei.
Potrivit unui comunicat al FNGCIMM, în acest an, alocarea plafonului total între finanţatorii participanţi la program a fost realizată cu aplicarea criteriilor şi procedurii de evaluare a activităţii desfăşurate de finanţatori în anul 2017, în funcţie de ponderea garanţiilor acordate de fiecare finanţator în totalul garanţiilor existente în cadrul programului în anul precedent.
Se asigură, astfel, implementarea unui criteriu calitativ, de optimizare a procesului de accesare a programului de către beneficiari, se subliniază în comunicat.
“De-a lungul celor zece ani de derulare, Programul ‘Prima Casă’ a fost adaptat gradual la tendinţele pieţei şi la nevoile consumatorilor, dovedindu-se astfel unul dintre cele mai de succes programe guvernamentale. Dintr-o perspectivă socială, Programul ‘Prima Casă’ a extins accesul la creditul ipotecar către segmentul persoanelor tinere, cu vârste până în 35 de ani, cu efect direct în crearea unei premise de stabilitate pentru tânăra generaţie. Pentru a veni în întâmpinarea beneficiarilor, FNGCIMM a demarat în cursul anului trecut implementarea unor proiecte destinate simplificării procesului de analiză şi facilitării accesului la informaţii direct din site-ul instituţiei”, a declarat Alexandru Petrescu, director general al FNGCIMM.
Programul “Prima Casă” 2018 va fi derulat prin intermediul a 15 bănci finanţatoare: Bancpost, Banca Comercială Română, BRD – Groupe Societe Generale, CEC Bank, Credit Agricole Bank România, Garanti Bank, ING Bank, Leumi Bank România, Marfin Bank, OTP Bank România, Piraeus Bank, Raifeissen Bank, Banca Românească, Banca Transilvania, Unicredit Bank.
Potrivit sursei citate, noua strategie de alocare a plafoanelor se aliniază cu reducerea graduală a intervenţiei statului în procesul de creditare ipotecară prin garantare, anunţată prin strategia Programului “Prima Casă” 2017 – 2020, în contextul dezvoltării pieţei creditului ipotecar şi al creşterii accesului populaţiei la produsele standard ale băncilor.
Plafonul total al garanţiilor ce pot fi emise în anul 2018, potrivit art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2009, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 368/2009, cu modificările şi completările ulterioare, este în cuantum de două miliarde de lei şi a fost aprobat în data de 15 ianuarie 2018 prin Hotărârea de Guvern nr. 2/2018.
Citește și:
Promelek va miza pe soluțiile de energie regenerabilă în 2024
În contextul unui interes global crescut pentru soluții de sustenabilitate, compania Promelek XXI Cluj, unul dintre principalii jucători…
24 aprilie 2024
Edilul Becleanului, inclus între managerii de succes ai României
Nicolae Moldovan a fost premiat în cadrul Galei Capital Excelență în Management, ediția 2024. “Anul 2023 a fost…
24 aprilie 2024
Înainte de executarea silită băncile trebuie să-și ajute clienții să depășească situațiile dificile
Băncile sunt obligate pentru toate tipurile de credite să demonstreze că au încercat restructurarea datoriilor care înregistrează întârzieri…
24 aprilie 2024
Get to know the 50 most influential people in Romanian real estate
Property Forum is excited to announce the fourth edition of its annual listing of the 50 most influential people in…
24 aprilie 2024
Dr. Adriana Cioca, managing director Artemis România, a fost aleasă președinte al Camerei de Comerț Elveția-România
Antreprenorii și investitorii români și elvețieni, membri ai Camerei de Comerț Elveția-România (CCE-R), au ales un nou Consiliu…
24 aprilie 2024
Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand
Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la…
24 aprilie 2024
Chic Bijoux și Apidava, liderii Ardealului din BVB Arena
Regiunea Transilvaniei are două companii reprezentate în catalogul pe 2023 al afacerilor antreprenoriale de succes: Chic Bijoux și…
24 aprilie 2024
Vinuri românești de înaltă calitate la Ro Wine Cluj-Napoca 2024
Festivalul Ro Wine a adus la Cluj-Napoca, în perioada 20-21 aprilie 2024, vinuri premiate și premiabile, selecționate de…
23 aprilie 2024