Universitatea de Vest din Timișoara desfășoară un nou program prin care se deschide și mai mult către comunitate – „Studenți ambasadori”. Inițiativa presupune deplasarea a câtorva zeci de studenți și profesori ai instituției în mai multe orașe din țară, reședințe de județ, unde vor derula acțiuni în aer liber, activități specifice diferitelor specializări.
Dată fiind paleta largă de domenii de studiu (vocaționale, sociale, economice, filologice, științe exacte), Universitatea vine cu activități dintre cele mai diverse și antrenante: consiliere, experimente științifice, workshop-uri interactive, mici concerte, ateliere de creație etc.
Activitățile au loc în puncte principale din orașele reședință de județ. Primele două evenimente au avut loc în Drobeta-Turnu Severin și Reșița. Urmează ca „studenții ambasadori” ai UVT să se deplaseze în Gorj, Hunedoara, Arad și Bihor. Un ultim eveniment va avea loc în Timișoara, în luna mai.
„Îmbinăm două strategii ale noastre: cea de deschidere către comunitate și cea de promovare a activității și ofertei educaționale. Vom avea contact direct cu toți cei interesați de activitățile instituției, nu doar cu elevii și profesorii din preuniversitar. Este o acțiune amplă, gândită a acoperi întreaga paletă de specializări, a exemplifica în mod interactiv ce presupune un domeniu sau altul. Prin intermediul programului, Universitatea dorește să ofere încredere în serviciile sale educaționale și să disemineze rezultatele studenților săi”, spune rectorul Universității de Vest din Timișoara, prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea.
„Studenți Ambasadori” este parte a unui program amplu de promovare a ofertei educaționale pentru admiterea din 2017. În paralel, Universitatea derulează seria de conferințe „Povești de succes în Aulă”, prin care alumni de prestigiu ai UVT susțin prelegeri pentru elevii și studenții din Timișoara. Recent, UVT a desfășurat și „Zilele porților deschise”. În plus, au loc în mod constant activități de promovare în liceele din 10 județe.
Citește și:
Ambasadorul Finlandei în România laudă Oradea pentru dezvoltare
Primarul Oradiei, Florin Birta, și președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, au primit joi, 25 aprilie 2024, vizita…
25 aprilie 2024
Săptămâna Haferland 2024: cel mai îndrăgit festival al sașilor transilvăneni începe pe 8 august
Cea de-a XII-a ediție a Săptămânii Haferland, cel mai îndrăgit festival cultural și etnologic al sașilor din Transilvania…
25 aprilie 2024
Puterea leului, expusă în capitala culturală a Transilvaniei
În inima orașului Sibiu, într-un cadru istoric remarcabil, Banca Națională a României și Muzeul Național Brukenthal aduc împreună…
24 aprilie 2024
Concurs Internațional de Atelaje pe pășunea Berkeș din comuna Oșorhei
Peste 160 de cai și 41 de atelaje din șapte țări vor concura în acest weekend la Pășunea…
24 aprilie 2024
Restaurantul Kibuț din Gărâna, Banatul Montan, candidează la Destinația anului
Viața la țară în cel mai frumos sătuc din România, Gărâna, cu cea mai firească poetică a spațiului.…
23 aprilie 2024
Documentarul “Nasty”, în selecția Festivalului de la Cannes
Filmul despre viața și cariera tenismenului român Ilie Năstase a fost inclus în selecția evenimentului de pe Coasta…
22 aprilie 2024
Instrumente muzicale de peste 500.000 de lei pentru Universitatea din Oradea
Noile instrumente muzicale, mărci de valoare: Yamaha, Stradivarius, Le Blanc, Buffet Crampon, acoperă cea mai mare parte a…
21 aprilie 2024
Solicităm Amazon să modifice categoria unor cărți de la gastronomie la fantasy
Un grup de inițiativă format din experți în gastronomie cer, printr-o scrisoare deschisă adresată Amazon, ca unor cărți…
21 aprilie 2024