Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

We are more than work! – Falk Pruscha, fost CEO al Star Transmission şi Star Assembly, ne împărtăşeşte impresiile experienţei sale în România

După doi ani şi jumătate petrecuți în România la conducerea companiilor Star Transmission şi Star Assembly, cele două filiale ale concernului Daimler în România, Falk Pruscha se întoarce la Stuttgart, unde va prelua conducerea producției de motoare în cadrul rețelei Powertrain divizia Mașini.

Cariera lui Falk Pruscha în cadrul Daimler AG a început în 1996 la Rastatt, Germania, unde a fost responsabil pentru managementul calităţii. Înainte de sosirea în România, a ocupat poziții de conducere în departamentele Managementul Calității şi Producție în locațiile Concernului din Africa de Sud, Hambach şi Untertürkheim.

În 2015, și-a început mandatul de CEO al companiilor Star Transmission şi Star Assembly în România, fiind responsabil de startul cu succes al producţiei cutiei de viteze cu nouă trepte 9G-Tronic. Creșterea eficienței și a flexibilității producției au avut ca efect consolidarea locaţiilor Sebeş şi Cugir ca piloni importanţi atât în industria automotive, cât şi în rețeaua de producție Powertrain a diviziei Mercedes-Benz Maşini, prin producția de componente şi transmisii.

La 5 luni după începerea mandatului, Falk Pruscha a supervizat inaugurarea producției cutiei 9G-Tronic, proces ce a plasat Sebeșul ca a doua locaţie din lume unde este produsă această transmisie, după Hedelfingen, Germania. Tot pe durata mandatului în România, au fost inaugurate alte două construcţii aparţinând a două proiecte diferite, respectiv producţie ţevi de înaltă presiune pentru autovehiculele pe benzină la Cugir şi remanufacturare transmisii la Sebeş.

“Sunt pe deplin recunoscător pentru faptul că mi s-a acordat șansa de a petrece trei ani în România, împreună cu familia mea.
Am luat ușor decizia de a beneficia de această oportunitate, datorită feedback-ului pozitiv al directorilor Andreas Lettner și Bernd Krottmayer, ce au condus sucursalele Daimler în România anterior venirii mele aici.
Încă din prima zi, am fost primiți cu brațele şi inimile deschise, ceea ce a făcut șederea foarte plăcută pentru toată lumea. Cu toții ne-am bucurat de natura pură, cultura bogată a orașelor şi de oamenii de aici, care au fost atât de calzi şi prietenoși!
Consider ca percepția nefavorabilă asupra României se datorează preferinței media de a transmite cu precădere evenimente negative. Toți cei care au venit aici sceptici, au plecat fiind mari fani ai României.
Experienţa mea ca Director General al Star Transmission şi Star Assembly a fost şi este în continuare pozitivă. Cel mai mult mi-a plăcut spiritul de echipă dintre toate nivelele. Întotdeauna există o abordare deschisă şi de perspectivă în rezolvarea provocărilor, împreună. Nimic nu este prea greu de învățat sau prea complicat de rezolvat.
Dacă aş putea să îmi pun o dorință, mi-ar plăcea să văd că această gândire se păstrează și în viitor. Pentru că asta este ceea ce ne diferenţiază şi oferă esenţă activităţii noastre.
Acesta e rolul esențial al puterii echipei în Star Transmission şi Star Assembly. Este și motivul pentru care avem până acum cele mai complexe produse pentru powertrain, rezultatul utilizării celor mai sofisticate maşini şi echipamente.
Și datorită acestor calităţi, Star Transmission şi Star Assembly vor constitui întotdeauna un reper demn de luat în considerare pentru posibile investiții viitoare.
Cum sunt încă în familia powertrain, voi rămâne mereu interesat de activitatea Star Transmission şi Star Assembly. Şi cu siguranţă îi voi vizita pe colegii mei ca să îi văd crescând şi dezvoltându-se! Le doresc tuturor tot ce e mai bun, pentru a continua această poveste de succes!”, transmite Falk Pruscha, fostul CEO al Star Transmission şi Star Assembly.

Grupul Daimler, prezent pe piața automotive din România încă din 2001, derulează unul din cele mai mari și ambițioase proiecte industriale din țara noastră, numărând în prezent peste 3000 de angajaţi. Star Transmission şi Star Assembly sunt piloni importanţi ai producţiei globale Powertrain pentru Mercedes-Benz Maşini. La Cugir (Star Transmission), sunt produse în serie componente pentru motoarele şi cutiile de viteze destinate autoturismelor Mercedes-Benz, prototipuri şi dispozitive, în timp ce la Sebeş sunt asamblate cutii de viteze automate în cinci, șapte și nouă trepte.

Mulţumită unui parteneriat strâns cu autorităţile din Judeţul Alba, începând din 2013, Star Transmission este partener al Şcolii Profesionale Duale Germane din Alba Iulia, înfiinţată după modelul german din ţinutul Baden-Württemberg.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Investiții de 12 mil. euro în Parcul Industrial Eurobusiness II din Oradea

Articolul următor

Cel mai nou laborator de electronica, inaugurat la Facultatea de Inginerie electrică și știința calculatoarelor din Braşov

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share