Aviatia generala, perspective

Categorii: Infrastructură

AOPA Romania, în parteneriat cu PRIAevents, au organizat evenimentul cu tema Aviația Generală pe Aeroporturile din România, în 3 martie 2016, începând cu ora 15 la Aeroportul Băneasa.

Evenimentul a început cu prezentări de avioane, tipuri de avioane, dar și prezentări de școli de aviație și de tipuri de licențe de zbor. Participanții au putut afla direct de la specialiști cât costă, în cât timp și cum se poate obține o licență de zbor. De asemenea, au fost oferite detalii asupra numărului de persoane care au licență pentru aviație generală dar și la ce prețuri se pot achiziționa avioanele de către oamenii de business și s-au efectuat zboruri demonstrative.

În cadrul conferinței au luat cuvântul Radu Merica, Președinte, Aircraft Owner and Pilot Association of Romania; Iulian Botta, Vicepreședinte Aircraft Owner and Pilot Association of Romania;  Adrian Vasilache, Director General Regional Air Services;  Daniel Mitric, Președinte Bucovina Fly Club.

S-a discutat despre faptul că infrastructurii aeroportuare din România îi lispsec locuri de parcare cu puncte de ancorare acces facil la aeronava/proceduri pentru aviatia generala, self handling sau să existe opțiunea de servicii de handling doar la cerere.

De asemenea, lectorii au amintit că ar fi nevoie de adaptarea tarifelor din România, la cele practicate în alte tări UE, dar și de proceduri de aviație generală cu zone clar delimitate.
S-a mai spus că ar fi nevoie de scutirea de taxe de navigație în zona terminal pentru zboruri VFR și  aeronave sub 2000 kg. Participanții au oferit informații despre costurile de întreținere ale unui avion, ale cursurilor de pilotaj și ale taxelor de aeroport sau aerodrom.

De asemenea, s-au analizat cele mai bune opțiuni care deschid rutele aeriene pentru toate tipurile de business-uri, care sunt beneficiile aviației de business, dar si care sunt oportunitătile pentru utilizarea charterelor și  despre trend-ul de a fi co-proprietari de avion.   

La eveniment au participat producători şi operatori aerieni, şcoli de zbor, aerocluburi, piloți, proprietari de aeronave, firme de handling, aeroporturi, AACR, Romatsa, securitate aeroportuară și reprezentanți ai mass-mediei.

Exit mobile version