Prima ediție a Forumului Internațional de Agricultură RALF a reunit pe 10 noiembrie 2016, la Athénée Palace Hilton, sala Le Diplomate Ballroom, București, peste 300 de mari fermieri fermieri români, majoritatea cu peste 1000 de hectare, din toate regiunile țării.
Creat de agenția de comunicare BORO PR & COMMUNICATION, ca parte a seriei de proiecte internaționale dedicată domeniilor prioritare educație, sănătate și agricultură, RALF a adus împreună, printr-un concept inedit, fermieri reprezentativi din România și din străinătate.
Forumul a avut ca principal obiectiv prezentarea exemplelor de succes, a modelelor de business și a bunelor practici din agricultura românească și internațională, dar și abordarea unor subiecte și tematici de actualitate, în context european.
Organizat de BORO PR & COMMUNICATION, cu participarea COPA și COGECA, LAPAR și PRO AGRO, evenimentul a avut în program fermieri performanți din România și din mai multe țări.
„Este pentru prima dată când o organizație grupează pe marii fermieri din România. Pe umerii acestora stă de fapt principala bază a producției agricole din România, principală sursă de export pe care o realizăm, principala sursă de contribuție, din agricultură, la PIB-ul României”, a declarat Dr. Ing. Lucian Buzdugan, Președinte, AGRICOST, Insula Mare a Brăilei, Speaker și Fermier Invitat RALF 2016.