Inaugurare TRC Park Cluj, etapa I

 
Transilvania Construcții a inaugurat joi, 24 noiembrie, prima etapă a noului parc logistic TRC Park Cluj, proiect în dezvoltare în comuna Jucu – Herghelia, în cadrul platformei TETAROM III. Două hale cu suprafață totală 30.466 mp sunt parte din etapa I de dezvoltare a TRC Park, pe 59.000 mp de teren, însă proiectul va fi extins.
Evenimentul a evidențiat grija constantă de reducere a cheltuielilor prin folosirea unor tehnologii avansate și asigurarea celor mai bune facilități, astfel încât viitorii chiriași să poată să-și desfășoare activitatea în spații premium care să contribuie la performanța lor în business. Președintele CA al Transilvania Construcții, Mircea Timofte, a evidențiat cum a fost posibil ca într-o perioadă scurtă de timp, 6 luni, compania să reușească să construiască o hală la standarde premium, după o investiție de 25 de milioane de euro.
Alexandru Bolog, managerul TRC, a anunțat faptul că firma eMag se numără printre companiile care au închiriat spații în TRC Park Cluj, care are un grad preliminar de ocupare de 60 %. “Unul dintre trendurile notabile ale pieței este creșterea importanței vânzărilor de produse on-line. În acest sens, ne bucurăm să-i avem pe cei de la eMag ca și chiriași, firma eMag fiind unul din cele mai mari magazine de eCommerce din România”, a spus Alexandru Bolog.
Cele mai importante proiecte pentru Transilvania Construcții și strategia pentru 2017 au fost detaliate de Andrei Timofte, director general Transilvania Construcții. ”Novis Plaza, clădirea de birouri clasa A de pe Tăietura Turcului va fi prima clădire de birouri din Cluj care folosește tehnologie LED pentru iluminarea spațiilor de lucru și creează un mediu prietenos prin spațiile comune generoase și zonele verzi oferite prin terasele disponibile. Novis Plaza va fi inaugurată în februarie 2017. Strategia noastră este de a ajunge unul dintre cei mai mari dezvoltatori din Europa de Est. Un rezultat realizabil, explicat prin faptul că Transilvania Construcții este o afacere de familie și astfel deciziile importante sunt mai ușor de asumat, noi adoptând o flexibilitate explicabilă prin know-how-ul dobândit asupra pieței de real estate din România”, a subliniat Andrei Timofte.
Transilvania Construcții este o companie de construcții, dezvoltări și investiții imobiliare cu o notorietate obținută în peste 15 de ani de activitate. Societatea s-a remarcat în piața clujeană prin activități de dezvoltare și administrare a proprietăților industriale și proiecte rezidențiale.

Exit mobile version