Investițiile directe ale companiilor străine, nivelul-record în 2016

Categorii: Analize

Companiile străine au făcut investiţii directe în România în valoare de 4,081 miliarde euro în 2016, în creştere cu 18% faţă de anul anterior, reprezentând un nivel-record al ultimilor opt ani, potrivit datelor publicate luni de Banca Naţională a României (BNR), informează news.ro.
În 2016, investiţiile străine directe au acoperit integral deficitul de cont curent al României, estimat la 4,1 mliarde euro, potrivit datelor preliminare ale BNR.
Potrivit seriilor lunare revizuite publicate de BNR, investiţiile străine au fost de 3,928 miliarde euro după primele 11 luni din 2016.
În 2015, investiţiile străine directe în România au crescut la 3,46 miliarde de euro, arată datele revizuite publicate de către BNR.
Nivelul investiţiilor străine din 2015 a fost unul record după 2009, când investiţiile străine directe în România au însumat 3,49 miliarde euro. Nivelul maxim istoric a fost înregistrat în 2008, când firmele străine au investit în România 9,5 miliarde euro.

Exit mobile version