În curând, Platinia – Mall-ul din centrul Clujului

Categorii: Județe, Real Estate

Municipiul Cluj-Napoca va dispune de o nouă galerie comerială în următoarele luni. Complexul va avea suprafața de 13.000 de metri pătrați. Construcţia galeriilor comerciale Platinia va fi terminată până la sfârşitul lunii martie, potrivit informațiilor oficiale.
Conform site-ului galeriei comeriale, conceptul Platinia este momentan unic în orașul Cluj Napoca, atât prin poziționare, cât și prin abordarea designului și mixului de funcțiuni ales. Galeria va avea peste 40 de magazine, supermarket, restaurante și cafenele, sală de sport, farmacie, bancă, agenție de turism și multe alte servicii.
Galeria comercială face parte din complexul imobilar Platinia, care are 320 de apartamente cu 2,3 şi 4 camere şi 535 de locuri de parcare, pe două nivele.
Proiectele Platinia aduc un concept imobiliar nou în Cluj Napoca. Formate din ansambluri rezidențiale și clădiri de birouri clasa A, amplasate în locații central, construite cu material premium, oferă un pachet de servicii unic.
Construcția este ridicată de societăţile Florisal şi Drusal, controlate de omul de afaceri Vasile Puşcaş, administratorul firmelor de salubritate Florisal şi Drusal care operează în mai multe județe.

Exit mobile version