Elmas Brașov a investit 1,25 milioane de euro în dezvoltare

Afacerile companiei brașovene Elmas SRL, lider în domeniul instalațiilor de ridicat, au crescut în primele 10 luni ale anului 2016 cu 15 % față de perioada similară a anului 2015. De asemenea, acționarii companiei au decis majorarea capitalului social de la un milion la 5,35 milioane de euro. Compania a investit si anul trecut 1,25 milioane de euro în dezvoltarea activității.
Elmas s-a situat pe locul I în Topului Naţional al Firmelor Private din România pe baza rezultatelor financiare din anul 2015. Clasamentul a fost realizat de Consiliul Naţional al Întreprinderilor private Mici şi Mijlocii din România în parteneriat cu Ministerul Economiei. Elmas a câştigat locul I la patru secţiuni ale topului, la categoria întreprinderi mari, conform codului CAEN 2822 (fabricarea echipamentelor de ridicat și manipulat) – Productivitate, Cifra de afaceri, Profit brut și Performanță globală.
„Aceste premii ne fac cinste, ne motivează şi ne obligă dovedind că o firmă cu capital integral românesc, care a acţionat întotdeauna corect şi fără compromisuri, poate să ajungă, prin muncă, profesionalism şi seriozitate pe primele locuri ale celor mai importante clasamente ale firmelor din România. Să nu uităm că pentru Topul Naţional al Firmelor au concurat nu mai puţin de 650.000 de societăţi comerciale la toate categoriile”, declară reprezentanții companiei brașovene.
Elmas SRL Brașov a ajuns în anul 2016 la afaceri de 102,6 milioane de lei (22,8 milioane de euro), în creștere cu 20% față de 2015.
Compania Elmas Braşov a fost înfiinţată în 1990, având capital 100% românesc. Activitatea principală a firmei este fabricarea echipamentelor de ridicat şi manipulat.

Exit mobile version