Programul de finanțare POR 2.1.B – Incubatoare de afaceri, Axa prioritară 2 – Îmbunătățirea competitivității întreprinderilor mici și mijlocii, Prioritatea de investiții 2.1 – Promovarea spiritului antreperenorial, în special prin facilitarea exploatării economice a ideilor noi și prin încurajarea creării de noi întreprinderi, inclusiv prin incubatoare de afaceri, se află în consultare publică până în 21. 03.2017, anunță Ministerul Dezvoltării Regionale.
Regiunea Centru a primit 16.26 milioane de euro pentru aceste proiecte. Contribuția programului la finanțarea unei investiții este de maximum 70% din valoarea eligibilă a investiției, ajutorul nerambursabil. Valoarea maximă a ajutorului, ce poate fi acordată unui solicitant, este de 7.000.000 de euro. Banii pot fi obținuți de fondatorii incubatoarelor de afaceri, instituții de învățământ superior acreditate, institute de cercetare-dezvoltare, camere de comerț, persoane juridice de drept privat, sau partenerii fondatorilor incubatoarelor de afaceri.