Kromberg & Schubert caută 130 oameni pentru fabrica din Arad

Categorii: Auto, Județe

Producătorul german de cablaje pentru industria auto şi de sisteme electrice Kromberg & Schubert, unul dintre cei mai mari angajatori din industria auto locală, are disponibile în prezent 130 de locuri de muncă pentru muncitori necalificaţi, cu studii gimnaziale, la asamblarea şi montarea pieselor, în unitatea de producţie din localitatea Nădab, judeţul Arad, potrivit informaţiilor de pe site-urile AJOFM (Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă) Arad şi Bihor, potrivit zf.ro.
În urmă cu doi ani germanii şi-au extins capacităţile de producţie în fabrica de cablaje auto din Nădab, cu o hală de 10.000 de metri pătraţi, investiţia presupunând şi crearea a 1.000 de locuri de muncă, potrivit unor informaţii anterioare. Fabrica deţinută de germani la Nădab a reuşit în 2015 să-şi dubleze personalul, de la un număr mediu de 1.230 de oameni în 2014 la 2.597 în 2015, potrivit site-ului Ministerului de Finanţe.
La finalul lunii octombrie, în fabrica de cablaje auto de la Nădab lucrau 3.400 de angajaţi, compania fiind nevoită să recruteze personal din localităţile din Ungaria apropiate de graniţa cu România, pentru a face faţă vârfu¬rilor de producţie din perioada verii. Compania Kromberg & Schubert România NA, cu sediul în Nădab, la apro¬ximativ 40 de kilometri de municipiul Arad, a avut în 2015 o cifră de afaceri de aproape 290 mil. lei (circa 65 mil. euro), în creştere cu 124% faţă de anul anterior şi un profit net de 3,1 mil. lei (715.000 de euro), potrivit site-ului Ministerului Finanţelor Publice.

Exit mobile version