Oasis deschide săptămâna viitoare Prima Shops Oradea

Categorii: Județe, Real Estate

Începând de săptămâna viitoare, orădenii îşi vor putea face cumpărăturile în prima galerie comercială din cadrul Prima Shops Oradea. Complexul îşi va deschide porţile joi, 6 aprilie 2017, potrivit unei informaţii apărute pe profit.ro. Potrivit presei locale, până acum au închiriat spaţii comerciale în prima galerie: CCC, Takko, Deichman, Pepco, Intersport, Noriel şi Flanco.
Amplasat pe terenul fostei fabrici Înfrăţirea, pe B-dul Decebal, parcul de retail Prima Shops Oradea va avea două galerii comerciale, fiecare în surprafaţă de 5.000 mp. Lucrările de construcţie au demarat în octombrie 2016, iar prima galerie urmează să fie dată în folosinţă săptămâna viitoare. Investiţia are o valoare totală de 12 milioane de euro şi este realizată din surse proprii de către Oasis.
Reprezentanţii Oasis au apreciat că dezvoltarea oraşului Oradea din ultimii ani a fost una spectaculoasă, ceea ce a făcut ca interesul investitorilor să crească într-un ritm accelerat. „Parcurile industriale din oraş au creat atât locuri de muncă, dar şi noi investiţii, ceea ce indică un apetit bun pentru consum şi o cerere mai mare de spaţii moderne de comerţ”, a precizat Kurt Wagner, unul dintre acţionarii Oasis, potrivit bihon.ro.
„Oradea are o rată a şomajului de numai 3,6%, fiind una dintre cele mai mici la nivelul ţării, în timp ce venitul mediu pe cap de locuitor este peste media naţională, iar avantajele de a fi şi un important centru universitar au condus la decizia de a dezvolta aici proiectul Prima Shops”, a concluzionat Kurt Wagner.
Cu o experienţă de peste 14 ani, Oasis Retail & Development Consulting are la activ în România peste 70 de proiecte finalizate cu o suprafaţă totală de 1,5 milionare de metri pătraţi. Parcuri de retail de genul Prima Shops Oradea mai sunt în Reghin, Făgăraş, Tecuci şi Mangalia.

Exit mobile version