Compania Apple Development a depus la Protecția Mediului o documentanția pentru construcția unui hipermarket, unui mall, unui spațiu dedicat sediilor de companii și firme, precum și mai multor blocuri de locuințe în orașul Bistrița, scrie www.bistriteanul.ro.
Investiția va fi plasată în imediata apropiere a supermarketului Kaufland de pe Calea Moldovei, pe un teren achiziționat recent de companie.
Conform documentului, în partea din față va fi construit centrul comercial, iar în spate blocurile de locuințe, care vor avea spații verzi, parcare și chiar două locuri de joacă pentru copii, de 150 de metri pătrați fiecare. Investitorul mizează pe centrale eoliene de mici dimensiuni, panouri solare și sisteme de încălzire geotermală.
Vor fi ridicate 10 imobile, dintre care în 7 vor fi amenajate locuințe. Cele 7 vor avea 4, 5 sau 6 etaje și se vor întinde pe peste 5.000 de metri pătrați. La cele 7 blocuri se adaugă complexul cu spațiile comerciale, ce se va întinde pe 1.725 de metri pătrați, o clădire de 290 de metri pătrați în care va funcționa o unitate de alimentație publică, o stație de carburanți amenajată pe 160 de metri pătrați și două parcări.
O parcare va fi dedicată centrului comercial și unității de alimentație publică și va avea 70 de locuri. Cea de-a doua va avea 64 de locuri de parcare și va fi dedicată zonei rezidențiale. Complexul va avea două intrări, una din Calea Moldovei și alta din strada Grănicerilor. De asemenea, se va face legătura și cu supermarketul Kaufland aflat în apropiere, mai notează www.bistriteanul.ro.
Citește și:
„În politici trebuie să investești” – Simion Crețu, director general ADR Centru
Regiunea cu 220 km de autostradă și magistrală ferată modernizată a pus accentul pe conectivitate regională. ♦ Cum…
10 mai 2024
Genoveva Turcu anunță primul ROAD SHOW românesc al investitorilor din Dubai
Genoveva Turcu, Președinte al Consiliului Româno-Dubai de Afaceri din cadrul Camerelor de Comerț din Dubai, vorbește, în interviul…
10 mai 2024
Proiecte de mobilitate urbană în județele Transilvaniei
Modernizarea, dezvoltarea, optimizarea infrastructurii de transport sunt esențiale când vorbim de mobilitate urbană sustenabilă, iar administrațiile publice au…
10 mai 2024
Ce trebuie să știm despre derogările Comisiei Europene pentru fermieri
Comisia Europeană a decis să aplice anumite derogări legate de suprafața de teren pe care fermierii trebuie să…
10 mai 2024
EBM Papst își construiește propria fabrică în Parcul Industrial II Oradea
EBM Papst Oradea a achiziționat un teren de circa 56.000 mp în Eurobusiness Park II Oradea, unde va…
10 mai 2024
Trenurile către Oradea vor concura mașinile de pe autostradă
Garniturile de tren de pe viitoarea linie electrificată vor putea atinge 160 km/h, peste viteza maximă legală pe…
9 mai 2024
BVB și BERD vor revizui codul de guvernanță corporativă al pieței din România
Bursa de Valori București (BVB) și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) vor colabora pentru a revizui codul de guvernanță…
9 mai 2024
Provocare pentru Cluj. De la Silicon, la Hydrogen Valley
Municipalitatea și-a propus să construiască o uzină care să producă hidrogen – inclusiv din deșeuri – pentru trenul…
9 mai 2024