Autoliv se extinde

Categorii: Auto
Autoliv

Producătorul de sisteme de siguranță auto Autoliv România, subsi¬diara locală a grupului suedez Autoliv, cu vânzări globale de peste 10 miliarde dolari, își extinde business-ul din România, urmând să deschidă un centru de inginerie la Iași, potrivit unei informări a companiei.
În centrul de inginerie din Timișoara activează acum peste 450 de ingineri, care dezvoltă și testează sisteme de siguranță auto, sisteme care salvează zilnic vieți omenești. Creșterea accelerată din ultimii doi ani în Timișoara va fi acum susținută de noul centru din Iași, care va dezvolta și testa cu precădere software pentru produse Active Safety, de ultimă generație, dar și pentru sisteme Passive Safety.
Recent, suedezii au deschis o nouă fabrică, la Onești (județul Bacău), prima investiție a companiei în Moldova. Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider Centrul din Iași este a doua astfel de unitate Autoliv din România.
Gigantul suedez estimează că, în următorii 3 ani, vor avea angajați peste 200 de ingineri în România.
Compania a lansat ieri oferte de angajare la Iași pe pozițiile de Software Verification Engineer, IT Engineer, Software Development Engineer, Assistant Manager și Recruiter.
Autoliv deține în prezent fabrici în Brașov, Lugoj, Sfântu Gheorghe, Reșița și Onești, dar și centre de inginerie şi dezvoltare în Brașov și Timișoara. Compania s-a aflat în 2015 pe locul opt în topul celor mai mari exportatori din economie, în urcare de pe poziţia a 11-a în anul anterior, potrivit datelor de la Institutul Naţional de Statistică. Astăzi, ea numără aproape 11.000 de angajați în România.

Exit mobile version