Tronson din autostrada Tg. Mureș-Iași-Ungheni va fi scos la licitație

Categorii: Infrastructură

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a anunțat, într-un interviu acordat DCNews că tronsonul Târgu Neamţ – Iaşi din Autostrada Montana ar putea fi scos la licitaţie pentru proiectare şi execuţie chiar anul acesta.
“Dăm drumul la Târgu Neamţ – Iaşi. Dacă obţinem Acordul de Mediu, putem lansa achiziţia chiar la finalul semestrului doi pentru proiectare şi execuţie”, a afirmat Cuc.
Potrivit acestuia, există buget alocat pentru toată autostrada Tg. Mureş- Iaşi şi că urmează să fie “desuspendat” din nou contractul pentru studiul de fezabilitate pe tronsonul Târgu Mureş – Ditrău, blocat din cauza unor “aspecte” semnalate de Curtea de Conturi.
Autostrada care va lega Transilvania de Moldova a fost împărţită în trei tronsoane: Târgu Mureş – Ditrău, Ditrău – Târgu Neamţ şi Târgu Neamţ – Iaşi – Ungheni.
Costul estimat în Master Planul General de Transport este de 4,07 miliarde de euro.

Exit mobile version