TAROM, patru aeronave noi și curse către China şi SUA

Categorii: Infrastructură
Tags: , ,

TAROM va avea patru noi aeronave până la sfârşitul anului, iar cursele către China şi SUA vor fi reluate, a declarat, miercuri, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, la postul național de televiziune.
‘Până la sfârşitul lunii iunie vom avea două aeronave noi care vor intra în flota TAROM, ca să înlocuiască cele două Airbus-uri care au fost retrase, iar până la sfârşitul anului acesta vom mai achiziţiona încă două aeronave în leasing operaţional, care vor deservi lungul curier. Deci, vom avea patru aeronave la TAROM: două până la sfârşitul lunii iunie, aeronave de mediu curier, şi alte două aeronave, care vor deservi lungul curier, până la sfârşitul anului’, a precizat Cuc, la TVR1.
Şeful de la Transporturi a afirmat că tot în acest an TAROM intenţionează să reia zborurile către China şi SUA.
Potrivit sursei citate, TAROM are nevoie în momentul de faţă de o regândire a conceptului de business, iar managementul actual al companiei lucrează la acest lucru.
Şeful de la Transporturi a afirmat că TAROM este un simbol naţional, este ‘proiectul său de suflet’ şi de aceea îşi doreşte să devină o companie competitivă.

Exit mobile version