Iulian-Robert Tudorache, numit preşedinte al CA al Nuclearelectrica

Categorii: Energie

Iulian-Robert Tudorache a fost numit ieri preşedinte al Consiliului de Administraţie al “Nuclearelectrica” (SNN), funcţie pe care o va deţine în următoarele patru luni, potrivit unui raport al societăţii, remis Bursei de Valori Bucureşti.
“Nuclearelectrica SA informează acţionarii şi investitorii asupra deciziei Consiliului de Administraţie al SNN din data de 03.05.2017 privind numirea domnului Iulian-Robert Tudorache în funcţia de Preşedinte al Consiliului de Administraţie al SNN, în conformitate cu prevederile art. 1401 din Legea 31/1990 a societăţilor. Domnul Iulian-Robert Tudorache urmează să ocupe funcţia de Preşedinte al Consiliului de Administraţie pe o perioadă de 4 luni de zile, perioada aferentă mandatului provizoriu deţinut în cadrul Consiliului de Administraţie al SNN, în conformitate cu Hotărârea Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor nr. 2/24.04.2017”, se arată în raport.
Iulian-Robert Tudorache este secretar de stat în Ministerul Energiei și conduce filiala din Piteşti a ALDE.
Precizăm că acţionarii “Nuclearelectrica ” au numit pe 24 aprilie un nou Consiliu de Administraţie (CA) provizoriu. În noul Consiliu, au fost aleşi şase membri propuşi de Ministerul Energiei, respectiv: Eva-Georgeta Andreaş, şef al Biroului Relaţii Internaţionale, din cadrul Secretariatului General al Guvernului, Cristian-Romulus Anton, consilier personal al preşedintelui ANAF, Cristian Gentea, Director adjunct securitate nucleară la Sucursala Cercetări Nucleare Piteşti, Ionuţ Mişa, secretar de stat în Ministerul Finanţelor, Florin-Constantin Tătar, preşedinte al Agenţiei Nucleare şi Deşeuri Radioactive Bucureşti până în 2016, şi Iulian-Robert Tudorache.
Din CA, mai face parte şi Sebastian Gabriel Tcaciuc, numit prin Hotărârea Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor din 23 decembrie 2013, mandatul acestuia urmând să expire la data 23 decembrie 2017.
Compania a raportat pentru anul trecut un profit net de 108,6 milioane lei (circa 24 milioane euro).
Acţionarul majoritar al Nuclearelectrica este statul român, prin Ministerul Energiei, care deţine o participaţie de 82,49% din totalul acţiunilor. Cele două unităţi de la Cernavodă asigură aproape 20% din producţia totală de electricitate a ţării.

Exit mobile version