Romgaz a afişat pentru primul trimestru un profit net în creştere cu 16%, la 565,8 milioane lei. Atribuţiile de preşedinte al Consiliului de Administraţie al producătorului de gaze Romgaz vor fi preluate de Sebastian Tcaciuc, în urma unei decizii a Consiliului de Administraţie controlat de Ministerul Energiei, potrivit unui anunţ al companiei transmis bursei.
Sebastian Tcaciuc a fost propus în board-ul Romgaz de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), după ce a fost director al fondului de investiţii Advent International, având o experienţă de peste 12 ani în finanţe corporatiste şi investiţii. Tcaciuc îl înlocuieşte în funcţie pe Dumitru Chisăliţă.
Romgaz a realizat în primul trimestru al acestui an un profit net de 565,8 milioane lei (125,7 milioane euro), cu 16% mai mare faţă de nivelul înregistrat în perioada similară a anului trecut. Cifra de afaceri a Romgaz a crescut în primele trei luni din acest an cu 9,8%.
„Aceste rezultate au fost obţinute în condiţiile în care: importul de gaze naturale a crescut masiv, în trimestrul I 2017 România importând o cantitate de 675,5 milioane mc, cu 460% mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului 2016; din stocurile de gaze ale Romgaz aflate în depozitele subterane s-a extras cu circa 180 milioane mc mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului 2016”, a precizat Romgaz.
Romgaz este şi producător de energie electrică, prin centrala de gaze de la Iernut, şi a anunţat că, în primele trei luni din acest an, şi-a majorat producţia de electricitate cu 92,3%, ca urmare a condiţiilor de piaţă favorabile.
Cota de piaţă a crescut de la 2% în primul trimestru din 2016 la 3,6% în primele trei luni din acest an, conform datelor Transelectrica.
La 31 martie, compania avea 6.220 de angajaţi.
Romgaz mai are o participaţie de 25% în trei perimetre petrolifere din Slovacia (Svidnik, Snina şi Medzilaborce). În anul 2016, operatorul a obţinut o parte din avizele şi permisele necesare forajului a trei sonde.
Acţiunile companiei se tranzacţionează pe piaţa Bursei de Valori din Bucureşti (BVB) şi a Bursei din Londra (LSE). Acţionar principal este statul român, cu o participaţie de 70%.
Citește și:
Încă un pas pentru investiția în proiectului rețelei Tram-train metropolitan Oradea
Consiliul Județean Bihor a aprobat, în ședința ordinară de săptămâna trecută, indicatorii tehnico-economici ai proiectului „Dezvoltarea rețelei de…
2 iunie 2025
Oradea, capitala energiei verzi: Lider național în termoficarea geotermală
Municipiul Oradea a marcat joi, 29 mai 2025, finalizarea unuia dintre cele mai importante proiecte de eficiență energetică…
29 mai 2025
Viitorii profesioniști ai Formulei 1 se pregătesc la Universitatea din Oradea
Studenții de la specializarea Autovehicule Rutiere (AR), a Facultății de Inginerie Managerială și Tehnologică (IMT) – Universitatea din…
29 mai 2025
Finalizarea Centralei electrice de la Iernut, în vară, cu rezerve
Proiectul noii centrale termoelectrice cu ciclu combinat de la Iernut a atins o bornă tehnică esențială: învârtirea cu…
27 mai 2025
Veltol Energy intră în competiție directă cu giganții industriei BESS – definește viitorul stocării de energie industriale cu Velionic
Veltol Energy face un pas strategic major și intră pe segmentul stocării industriale de energie (BESS), propunând soluții…
27 mai 2025
Termoline va eficientiza energetic Bazinul Acoperit „Crișul” Oradea
Au fost semnate contractele de execuție pentru lucrările de eficiență energetică la patru unități de învățământ și la…
26 mai 2025
Primul tren electric regional PESA a fost prezentat public la Oradea
Primul tren electric PESA, dintr-un lot de 62, achiziționate de Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) printr-un proiect de…
22 mai 2025
Sinteza Oradea renunță la parteneriatul cu Lockheed Martin pentru fabrica de baterii
Decizia vine în urma unei analize de fezabilitate. Ministerul Energiei confirmă că fondurile PNRR nu au fost afectate.…
21 mai 2025
Investiții
Încă un pas pentru investiția în proiectului rețelei Tram-train metropolitan Oradea
Consiliul Județean Bihor a aprobat, în ședința ordinară de săptămâna trecută, indicatorii tehnico-economici ai proiectului „Dezvoltarea rețelei de…
2 iunie 2025
Construiana alocă 6,5 milioane € în noua unitate din parcul industrial Baia Sprie
Societatea sătmăreană de lucrări de construcții administrată de Ana Dumitrescu a decis să investească în județul vecin Maramureș.…
2 iunie 2025
Încă 6,6 milioane euro în reabilitarea Palatului Principilor Transilvaniei
Palatul Principilor Transilvaniei din Alba Iulia beneficiază de încă o finanțare în valoare de 6,6 milioane euro, pentru…
2 iunie 2025
Alba Iulia, evaluat de OECD în categoria orașelor intermediare
Alba Iulia urmează să fie evaluată de o misiune a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică. Experții internaționali…
31 mai 2025
Evenimentul „Secretele Antreprenorului de Succes” revine la Oradea pe 4 iunie
Tema ediției din acest an, „Cum pot IMM-urile să atragă și să mențină talentele: Este Salariul elementul Cheie?”,…
30 mai 2025
Asociația Businessului European Moldova pregătește investiții, în așteptarea proiectelor de infrastructură rutieră RO-MD
Interconectarea cu România reprezintă obiectivul principal pentru mediul de business din Republica Moldova. Asociația Businessului European și-a setat…
30 mai 2025
Oradea, cel mai dinamic ecosistem de startup-uri din România în 2025
Oradea își continuă creșterea accelerată ca ecosistem de startup-uri și inovare emergent, marcând cea mai spectaculoasă creștere dintre…
30 mai 2025
400 de specialiști din peste 10 țări, la cea mai mare conferință de Employer Branding din CEE
PORR România – partener principal în cadrul EBcon 2025. EBcon – conferința de employer branding, cel mai…
29 mai 2025
Infrastructură
Încă un pas pentru investiția în proiectului rețelei Tram-train metropolitan Oradea
Consiliul Județean Bihor a aprobat, în ședința ordinară de săptămâna trecută, indicatorii tehnico-economici ai proiectului „Dezvoltarea rețelei de…
2 iunie 2025
Trenul metropolitan Brașov – licitație pentru a prinde 230 milioane euro
Asociația de Transport Brașov a reluat licitația pentru transportul feroviar metropolitan pe un sistem cu trei magistrale: Stupini…
2 iunie 2025
Oferte de angajare în toată țara și remote la Târgul de Carieră Feroviară în România
Târgul de Carieră Feroviară în România se apropie cu pași repezi și vine cu o mulțime de motive…
2 iunie 2025
Bijuteria acvatică de la Câmpia Turzii. Cluj-Napoca mai așteaptă
În timp ce “capitala” Ardealului se întrece în anunțuri de aquaparkuri și complexuri uriașe, localități cu populație mai…
1 iunie 2025
Alba Iulia, evaluat de OECD în categoria orașelor intermediare
Alba Iulia urmează să fie evaluată de o misiune a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică. Experții internaționali…
31 mai 2025
Asociația Businessului European Moldova pregătește investiții, în așteptarea proiectelor de infrastructură rutieră RO-MD
Interconectarea cu România reprezintă obiectivul principal pentru mediul de business din Republica Moldova. Asociația Businessului European și-a setat…
30 mai 2025
Oradea, capitala energiei verzi: Lider național în termoficarea geotermală
Municipiul Oradea a marcat joi, 29 mai 2025, finalizarea unuia dintre cele mai importante proiecte de eficiență energetică…
29 mai 2025
Inteco Holding va moderniza „Drumul Regelui”, pe porțiunea din județul Arad
Modernizarea drumului dintre Vața de Jos (Hunedoara) și Petriș (Arad), cunoscut sub numele de „Drumul Regelui”, a ajuns…
29 mai 2025
Turism
Încă un pas pentru investiția în proiectului rețelei Tram-train metropolitan Oradea
Consiliul Județean Bihor a aprobat, în ședința ordinară de săptămâna trecută, indicatorii tehnico-economici ai proiectului „Dezvoltarea rețelei de…
2 iunie 2025
Încă 6,6 milioane euro în reabilitarea Palatului Principilor Transilvaniei
Palatul Principilor Transilvaniei din Alba Iulia beneficiază de încă o finanțare în valoare de 6,6 milioane euro, pentru…
2 iunie 2025
S-a stabilit data lansării oficiale a grupului BNI Oradea – BNI Varadinum
Sala Toscana de conferințe de la Ramada by Wynham Oradea a găzduit, miercuri, 29 mai 2025, ultima întâlnire…
2 iunie 2025
Chef Regal de Ziua Feteștii regale
E CHEF REGAL marți, 3 iunie, de la 20:00, la restaurantul La Mama de la Muzeul Țăranului Român…
2 iunie 2025
Hotelul Univers își face sală de evenimente cu deschidere spre lac
Conducerea unității turistice din Cluj pregătește o nouă etapă în dezvoltarea complexului prin transformarea terasei de pe lacului…
1 iunie 2025
Românii sunt așteptați la Festivalul Baloanelor Zburătoare de la Kikinda
Zboruri, pleșcăviță și vorbă românească la înălțime la Festivalul Baloanelor Zburătoare din Kikinda Festival internațional cu echipaj…
30 mai 2025
Inteco Holding va moderniza „Drumul Regelui”, pe porțiunea din județul Arad
Modernizarea drumului dintre Vața de Jos (Hunedoara) și Petriș (Arad), cunoscut sub numele de „Drumul Regelui”, a ajuns…
29 mai 2025
Clujul are un nou hotel de cinci stele, parte dintr-un complex ridicat de la zero în locul fostului camping din Făget
Hotelul Elania Resort & Spa este situat în cartierul Făget, găzduieşte 53 de camere și restaurantul Eratto, urmând…
28 mai 2025
Educație
S-a stabilit data lansării oficiale a grupului BNI Oradea – BNI Varadinum
Sala Toscana de conferințe de la Ramada by Wynham Oradea a găzduit, miercuri, 29 mai 2025, ultima întâlnire…
2 iunie 2025
Oferte de angajare în toată țara și remote la Târgul de Carieră Feroviară în România
Târgul de Carieră Feroviară în România se apropie cu pași repezi și vine cu o mulțime de motive…
2 iunie 2025
Politehniștii clujeni vor ecologiza zona Someșeni
Cu ocazia Zilei Mondiale a Mediului, studenții de la ingineria mediului, din cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca (UTCN),…
2 iunie 2025
Evenimentul „Secretele Antreprenorului de Succes” revine la Oradea pe 4 iunie
Tema ediției din acest an, „Cum pot IMM-urile să atragă și să mențină talentele: Este Salariul elementul Cheie?”,…
30 mai 2025
Oradea, cel mai dinamic ecosistem de startup-uri din România în 2025
Oradea își continuă creșterea accelerată ca ecosistem de startup-uri și inovare emergent, marcând cea mai spectaculoasă creștere dintre…
30 mai 2025
Trei din patru antreprenori români cred în șansă ca factor al succesului în afaceri
Antreprenorii români rămân optimiști în ciuda provocărilor economice și cred că șansa are un rol important…
30 mai 2025
351 de persoane înoată pentru o cauză nobilă la Swimathon Oradea 2025
Fundația Comunitară Oradea îi invită pe bihoreni la evenimentul caritabil Swimathon Oradea 2025 ce are loc sâmbătă, 31…
30 mai 2025
Ministrul educației: “O fuziune a universităților clujene trebuie să pornească de jos în sus”
Daniel David propune ca reforme în educație concentrarea academică, majorarea bugetelor pentru învățământ și cercetare, reducerea analfabetismului funcțional.…
29 mai 2025
Zi de Zi știri economice:
