Teraplast, dividend de 0,0169 lei și acțiuni gratuite

Categorii: Lideri și afaceri

Compania Teraplast, cel mai mare procesator de PVC din România și unul dintre principalii producători de materiale pentru piaţa construcţiilor şi instalaţiilor, a desemnat Banca Transilvania ca agent de plată pentru distribuţia dividendelor din profitul aferent anului 2016, precizează unei informări.
Pentru al doilea an consecutiv, Teraplast a decis acordarea de dividende şi de acţiuni gratuite acţionarilor săi, prin cele două acţiuni compania oferindu-le acţionarilor un randament la zi de aproximativ 54%.
Potrivit deciziei Adunării Generale a Acţionarilor din 27 aprilie, Teraplast va acorda un dividend de 0,0169 lei/acţiune şi va aloca pentru fiecare acţionar câte o acțiune gratuită la fiecare 1,95 acţiuni deţinute.
Comparativ, în anul 2016, randamentul cumulat din dividende şi acţiuni gratuite a fost de aproximativ 53%, la aceeaşi data de raportare.
Acţionarii care vor primi dividende sunt cei înscrişi în Registrul Acţionarilor de la data de 18 mai 2017, stabilită de Adunarea Generală a Acţionarilor ca dată de înregistrare. Acţionarii care vor primi titluri gratuite sunt cei înregistrati in Registrul Acţionarilor la data de 18 iulie 2017.
Plata dividendelor va începe în 9 iunie 2017, iar acţiunile gratuite vor fi alocate în data de 19 iulie 2017.
Teraplast şi-a bugetat pentru 2017 o cifră de afaceri de 434,6 milioane lei şi un profit net de 38,1 milioane lei. Valoarea EBITDA estimată în 2017 este de 63,3 milioane lei. În primele trei luni din anul curent, Grupul Teraplast a realizat o cifră de afaceri de 66,5 mil. lei, un profit net de 1,6 milioane lei şi EBITDA de 6,6 milioane lei, potrivit datelor oficiale raportate de companie.
Teraplast activează pe pieţele de instalaţii şi amenajări, profile tâmplărie, panouri sandwich şi structuri metalice zincate, tâmplărie termoizolantă şi granule PVC şi deţine poziţii de top pe o mare parte din aceste pieţe. Compania-mamă Teraplast este lider de piaţă pe segmentele de canalizări exterioare şi granule, şi este al doilea jucător de pe piaţă de canalizări interioare. Subsidiara TeraSteel este al doilea jucător de pe piaţa de panouri sandwich şi, începând de anul trecut, este liderul pieţei de structuri metalice zincate.
Facilităţile de producţie ale companiilor din Grup sunt localizate în Parcul Industrial Teraplast, dezvoltat pe o suprafaţă de peste 200.000 mp, în extravilanul municipiului Bistriţa. În perioada 2007-2014 Grupul Teraplast a investit peste 260 de milioane de lei în dezvoltarea şi modernizarea capacităţilor de producţie, dar şi în extinderea portofoliului de produse.
Începând din 2 iulie 2008 cea mai mare companie din Grup – Teraplast este listată la Bursa de Valori Bucureşti, sub simbolul TRP.
Omul de afaceri clujean Dorel Goia este principalul actionar al Teraplast.

Exit mobile version