„Ghidul celor mai bune practici privind comunicarea în relația cu investitorii” by BVB

Bursa de Valori București (BVB) a lansat „Ghidul celor mai bune practici privind comunicarea în relația cu investitorii”, un document care va ajuta emitenții actuali și potențiali în procesul de îmbunătățire a relațiilor cu investitorii, se arată într-un comunicat al bursei. Lansarea are loc după publicarea celei de-a doua ediții a „Cartei Albe a Comunicării Companiilor Listate”.
„Ideea de a crea „Ghidul celor mai bune practici privind comunicarea în relația cu investitorii” a fost inspirată de dorința puternică a companiilor listate la BVB de a-și îmbunătăți prezența online. Prin urmare, acest document trebuie utilizat ca punct de referință și inspirație pentru orice emitent atunci când creează sau ajustează secțiunea Relația cu investitorii sau când îmbunătățește utilitatea generală a website-ului companiei”, a declarat Ludwik Sobolewski, CEO al Bursei de Valori București.
„Ghidul celor mai bune practici privind comunicarea în relația cu investitorii” este disponibil AICI.

Exit mobile version