Banca Transilvania, tot mai aproape să cumpere Bancpost

Categorii: Județe, Ultimele știri

Licitaţia pentru vânzarea Banc­post, numărul 9 în piaţa româ­neas­că, se îndreaptă spre un final aşteptat pentru sfârşitul lunii iulie, când Eurobank, acţionarul majoritar, ar trebui să decidă cui îi vinde operaţiunile din România.
Conform zf.ro care citeaza surse din piata, Banca Transilvania s-ar situa în pole-position, deşi fondul de investiţii J.C. Flowers este destul de agresiv într-o nouă încercare de a intra pe piaţa ban­cară românească.
În joc mai este şi fondul de investiţii Varde, care tot tatonează piaţa bancară bună, după ce a administrat un porto­foliu de credite neperformante, mentioneaza sursa citata.
Bancpost este cea mai importantă bancă scoasă la vânzare pe piaţa românească, fiind în top 10 cu active de 11,6 mld. lei (2,5 miliarde euro), reprezentând o cotă de 2,96% la finalul anului 2016.
Dacă ar reuşi să cumpere Bancpost, Banca Transilvania, care are deja o cotă de 13,15%, ar cumula o cotă de 16,1% şi s-ar bate cu BCR (cotă de piaţă de 16,28%, la finalul lui 2016) pentru prima poziţie bancară din România.

Exit mobile version