Timişoara: Israelienii de la Plaza Centers au scos terenul la vânzare

Israelienii de la Plaza Centers renunţă la proiectul mallului Timişoara Plaza şi au scos terenul la vânzare, anunță zf.ro.
Preţul de început pentru terenul de 32.000 mp este de 7,5 milioane de euro potrivit oficialilor Plaza Centers, menționează sursa citată.
Grupul israelian Plaza Centers, care deţine în Bucureşti Casa Radio, a renunţat la proiectul de a construi un mall în Timişoara, iar terenul de 32.000 mp din partea de est a oraşului unde trebuia construit acesta a fost scos la vânzare. Acesta este cel de-al patrulea teren vândut de israelieni în ultimii trei ani, după cele din Hunedoara, Slatina şi Iaşi.
Potrivit unui comunicat anterior emis de Plaza Centers, compania obţinuse în vara anului 2015 avizele pentru construirea mallului cu o suprafaţă închiriabilă de 38.000 mp, în timp ce în vara anului trecut se sem­na­se un contract de preînchiriere cu Auchan pentru circa 10.400 mp, construcţia fiind programată să demareze anul trecut şi cu termen de finalizare anul 2018.

Exit mobile version