IAR Braşov – grad de încărcare a capacităţilor de producţie de 118% și profit semestrial net de 14,9 milioane lei

IAR Braşov a obţinut un profit net de peste 14,9 milioane lei, în primul semestru din 2017, în scădere cu 11,25%, faţă de perioada similară din anul anterior, se arată într-un raport transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Cifra de afaceri afaceri a urcat cu 54,5%, la peste 85,4 milioane lei, în perioada ianuarie – iunie 2017. Veniturile din exploatare au fost de peste 99,1 milioane lei, în timp ce cheltuielile de exploatare s-au ridicat la 80,4 milioane lei.
Activele imobilizate reprezintă, în semestrul I 2017, circa 21% din totalul activelor, în timp ce în primele şase luni din anul precedent, acestea reprezentau 31,99%.
De asemenea, creanţele au o pondere de 39,74 % din totalul activelor, în timp ce în perioada ianuarie – iunie 2016 acestea se situau la 29,53%.
Potrivit rezultatelor financiare, citate de Agerpres, activitatea de producţie a IAR Braşov are la bază doar contracte ferme, cu desfacerea asigurată.
Valorile indicatorilor “cifră de afaceri” şi “venituri din producţia stocată” sunt determinate de graficele de livrări şi de modalitatea de transport a produselor convenită cu beneficiarii. Gradul de încărcare a capacităţilor de producţie la 3 iunie 2017 este de 118%, menţionează sursa citată.

Exit mobile version