Maravela|Asociații alături de grupul american Standex

Tags:

Maravela|Asociații a asistat grupul american Standex International Corporation în prima investiție pe piața românească –  achiziția filialei românești a Piazza Rossa Group. Tranzacția a fost finalizată la începutul acestei luni, fiind raportată pe bursa din New York (NYSE), unde grupul este listat (SXI).
Fondat în 1955 și având în prezent peste 5.400 de angajați în statele Unite ale Americii și în numeroase alte locații (Africa de Sud, Australia, Brazilia, Canada, China, Coreea de Sud, Europa, India, Japonia, Malaezia, Mexic, Turcia, Rusia și Singapore), grupul Standex deține 12 unități operaționale, împărțite în 5 segmente distincte: echipamente pentru industria alimentară, gravură, tehnologie, hidraulică și electronică. Divizia care a preluat filiala românească a Piazza Rossa Group este cea de gravură.
Piazza Rosa Group, fondat în 1983 lângă Veneția, Italia, este unul dintre cei mai cunoscuti jucatori europeni din industria lustruirii, gravurii si sudurii cu laser. Piazza Rosa Group opereaza trei fabrici in Italia, una in Mexic si are o fabrica in Sânnicolau Mare (judetul Timis).
Echipa Maravela|Asociații a fost coordonată de Gelu Maravela, Managing Partner, Felix Tapai, Tax Partner și specialistul Stelios Savva, Of counsel. Asistența complexă acordată cuprinde toate aspectele fiscale aferente tranzacției, incluzând due diligence tax & fiscal și raportarea înregistrărilor fiscale din România în U.S. GAAP. Alți consultanți ai cumpărătorului au fost Sinescu & Nazat, Mondini & Resconi (Italia) și Lazzari Law Firm (Italia).
Foto: Gelu-Titus Maravela, www.bizlayer.ro

Exit mobile version