Investiţii de aproape 15 milioane de lei pentru amenajarea infrastructurii din Sânmartin

Singura primărie din N-V ţării care a reuşit să acceseze fonduri pentru amenajarea infrastructurii unei staţiuni este cea din Sânmartin.
Proiectul Dezvoltarea Infrastructurii staţiunii Băile Felix, Lotusul turismului Românesc, depus în cadrul POR/2016/7/7.1/1 – în cadrul Axei prioritare 7 – Diversificarea economiilor locale prin dezvoltarea durabilă a turismului, Prioritatea de investiţii 7.1 – Sprijinirea unei creşteri favorabile ocupării forţei de muncă, prin dezvoltarea potenţialului endogen ca parte a unei strategii teritoriale pentru anumite zone, care să includă reconversia regiunilor industriale aflate în declin, precum şi sporirea accesibilităţii şi dezvoltarea resurselor naturale şi culturale specifice este singurul câştigător din regiunea de N-V.
Doar staţiunile Vatra Dornei şi Covasna au mai reuşit să acceseze fonduri europene pentru dezvoltarea infrastructurii în această sesiune.
Proiectul include o piaţetă, promenadă cu jardiniere şi fântâni arteziene, un punct de informare turistică, bănci, iluminat public refăcut, punct de colectare selectivă, staţii de autobus refăcute, alei pietonale, pistă de biciclete, locuri de parcare, o arteziană, supraveghere video şi o toaletă publică.
Valoarea investiţiei este de aproape 15 milioane de lei, din care 1,2 milioane lei este contribuţia comunei Sânmartin. Banii sunt accesaţi în cadrul Programul Operaţional Regional unul dintre programele operaţionale din perioada 2014-2020 implementate în România, cofinanţate din fondurile europene structurale şi gestionate de MDRAP în calitate de Autoritate de Management.

Exit mobile version