Banca Transilvania, desemnată să cumpere Bancpost

Categorii: Județe, Ultimele știri

Banca Transilvania a transmis investitorilor, într-un comunicat de presă publicat pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti, că negocierile privind achiziţia Bancpost continuă, finalizarea acestora fiind estimată la finalul lunii octombrie.
“Banca Transilvania informează investitorii că negocierile privind achiziţia Bancpost continuă. Detalii privind rezultatul negocierilor vor fi comunicate după parcurgerea etapelor necesare şi obţinerea aprobărilor. Finalizarea negocierilor este estimată la finalul lunii octombrie anul curent”, se arată în document.
Eurobank, acţionarul principal al Bancpost şi bancherii lor de investiţii, Mediobanca şi HSBC, au selectat Banca Transilvania pentru negocierile finale în vederea cumpărării a Bancpost, potrivit unor surse de pe piaţa bancară citate de Realitatea.net.
În cazul în care negocierile vor fi finalizate, Banca Transilvania, prin preluarea Bancpost, ar ajunge la o cotă de piaţă de 16%, conform sursei citate.

Exit mobile version