CJ Cluj a finalizat demersurile pentru viitorul Spital Regional de Urgenta

Consiliul Judetean Cluj a finalizat demersurile care intrau in atributiile sale in ceea ce priveste proiectul edificarii viitorului Spital Regional de Urgenta.
Astfel, joi, 14 septembrie 2017, Consiliul Judetean a transmis Ministerului Sanatatii adresa cu numarul 26451/2017 prin care a confirmat faptul ca terenul situat in comuna Floresti, Str. Avram Iancu, nr. 370 – 374, nu este supus unor cereri de revendicare, nu se afla in litigii pe rolul instantelor, nu este grevat de sarcini si nu este inchiriat sau concesionat. Tot prin intermediul aceleiasi adrese, Consiliul Judetean a confirmat faptul ca imobilul in cauza reprezinta un bun de interes public national.
„Este un pas extrem de important in demersul de edificare a Spitalului Regional de Urgenta. Practic, am facut tot ceea ce tinea de noi si am incheiat o procedura extrem de laborioasa la finalul careia punem la dispozitia Ministerului Sanatatii terenul necesar, cu o situatie juridica pe deplin clarificata, fara absolut niciun fel de probleme. Singurul lucru de care mai este nevoie in acest moment pentru demararea proiectului e finantarea” a declarat Presedintele Consiliului Judetean Cluj, Alin Tise.
Pentru a se putea ajunge in aceasta etapa finala, Consiliul Judetean a dezmembrat terenul in cauza si s-a ocupat de evaluarea suprafetei care se transmite in vederea construirii spitalului, comunicand raportul de evaluare Ministerului Sanatatii. Totodata, a adoptat hotararea 167/26.07.2017 de modificare a HCJ nr. 258/29.11.2016 prin care terenul a fost transferat din domeniul public al judetului Cluj in domeniul public al Statului Roman. Ulterior, Consiliul Judetean a actionat pentru inscrierea in Cartea Funciara a dreptului de proprietate asupra terenului al Statului Roman si a intreprins demersurile necesare in vederea casarii si, respectiv demolarii constructiilor dezafectate existente pe terenul in cauza.

Exit mobile version