ASA CONS din Tur­da, afaceri în creștere cu 10%

Producătorul de prefabricate ASA CONS din Tur­da, judeţul Cluj, care a finalizat în acest an construcţia fabricii de MDF din Oarja, de lângă Piteşti, o investiţie de 150 mil. euro a concernului turc Yildiz Entegre, a avut în primele nouă luni din acest an o cifră de afaceri de peste 15 mil. euro, mai mult cu 15% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit calculelor ZF pe baza datelor transmise de companie.
ASA CONS România, parte a grupului francez Consolis, estimează că va încheia anul în curs cu afaceri totale de 19 mil. euro, în creştere cu aproape 10% faţă de anul trecut.
„Principalul factor care a stat la baza acestei evoluţii a fost nu­mărul mare de proiecte din do­­meniul cons­truc­ţiilor in­dus­triale, şi implicit creş­te­rea econo­mică, care a în­cu­rajat acest trend. Piaţa con­s­truc­­ţiilor a fost pe creştere pu­ternică în acest an, pro­babil cea mai mare creştere de după 2008, însă am fost puşi de multe ori, din pă­cate, în situaţia de a refuza co­menzi din lipsă de capacitate de producţie’’, a declarat pentru ZF Transil­vania Bogdan Bul­ga­ria, general manager al ASA CONS România şi ASA Epitoipari Hungary.

Exit mobile version