Acţionarii Transgaz au numit joi doi administratori pentru o perioadă de patru ani de zile, pe Remus-Gabriel Lăpuşan şi Nicolae Minea, care în luna iunie fuseseră numiţi membri provizorii în board.
”Aprobă numirea lui Lăpuşan Remus-Gabriel şi a lui Minea Nicolae în calitate de administratori ai Transgaz SA. Stabileşte durata mandatului celor doi noi administratori, începând cu data alegerii de către adunarea generală a acţionarilor şi până la data de 29 aprilie 2021”, arată un raport transmis joi Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
La începutul anilor 2000, Remus Lăpuşan a fost membru în board-urile RAT Cluj-Napoca şi al Aeroportului Internaţional Cluj-Napoca. Din 2000 până în 2012 a fost consilier local la Consiliul Local al Municipiului Cluj Napoca. În perioada 2001-2003, Lăpuşan a fost director executiv al AJOFM Cluj.
Nicolae Minea a fost preşedinte al Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS) între aprilie 2014 şi iunie 2016.
În perioada iulie 2009 – aprilie 2014, Minea a fost director general al hotelului Hilton din Sibiu, iar din octombrie 1995 până în iunie 2009, a condus Palace Resort & Spa, Sibiu.
Transgaz a raportat în primele nouă luni un profit net de 433,5 milioane lei, mai mare cu 21% faţă de rezultatul net din perioada similară a anului trecut, de 358,46 milioane lei.