În Munţii Făgăraş va fi realizat cel mai mare domeniu schiabil din România

În Munţii Făgăraş va fi realizat cel mai mare domeniu schiabil din România, care va cuprinde peste 150 de kilometri de pârtii, potrivit Ministerului Turismului. Mircea Titus Dobre, ministrul Turismului a vizitat la finele anului trecut zona Bâlea, după care s-a întâlnit cu reprezentanţii primăriilor şi operatorii turistici din ariile vizate de acest mega-proiect, care va include judeţele Sibiu, Braşov şi Argeş.
”În aceste zone din Masivul Făgăraş zăpada rezistă peste 200 de zile pe an, iar realizarea acestui proiect va duce la dublarea capacităţii schiabile din România, care în prezent este de aproximativ 175 de kilometri de pârtii. Noi discutăm pe acest domeniu schiabil de cel puţin 150 de kilometrim, deci o dublare a capacităţii de schi a României. După cum ştiţi, la ora actuală, România duce o lipsă foarte mare de infrastructură de agrement turistic. Pentru a ţine cât mai mult turiştii şi români, dar şi străini pe teritoriul României avem nevoie de aceste investiţii în infrastructura de agrement”, a spus Mircea Titus Dobre, ministrul Turismului.
Pe cuprinsul întinderii masivului Făgăraș se găsesc 8 vârfuri de peste 2.500 de metri: Moldoveanu (2.544 m), Negoiu (2.535 m), Viștea Mare (2.527 m), Lespezi (2.522 m), Vânătoarea lui Buteanu (2.507 m), Cornu Calțunului (2.510 m), Hârtopu (2.506 m), Dara (2.501 m).

Exit mobile version