Proiecte europene în valoare totală de 15,6 mil. euro pentru Spitalul Județean și Spitalul Municipal din Oradea

Primăria Oradea a câştigat două proiecte europene în valoare totală de 15,6 mil. euro pentru reabilitarea clădirilor Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă şi a Spitalului Clinic Municipal ”Dr. Gavril Curteanu”.
Cele două proiecte vizează creş­terea performanţei energetice a spita­lelor, cererile de finanţare fiind de­puse de municipali­tatea din Oradea anul trecut, în cadrul Programului Opera-ţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 3, priorita­tea de investiţii 3.1 (care se referă la eficienţa energetică a infrastructurii publice).
Pentru spitalul municipal valoarea totală a proiectului este de 7,95 mil. euro, iar pentru spitalul judeţean proiectul se ridică la 7,66 mil. euro. Proiectele presupun reabilitarea exte­rioară a corpurilor principale ale acestor spitale şi înlocuirea geamurilor şi a instalaţiilor interioare, în vederea minimizării pierderilor energetice.
Prin montarea pe acoperiş a unor panouri fotovoltaice se are în vedere econo­misirea, respectiv reducerea consumului de energie termică spre zero. Spitalul municipal va fi încălzit într-o formă combinată, parţial cu apă geotermală şi parţial cu pompe de căldură, în timp ce spitalul judeţean va trece pe pompe de căldură.
Proiectarea va fi realizată în următoarele două luni, după care se vor organiza procedurile de licitație pentru execuția lucrărilor, acestea urmând să se finalizeze în doi ani de la semnarea contractului de finanțare. Contractul de finanțare va fi semnat în cursul lunii februarie, iar la începutul anului 2020 cele două spitale vor fi complet reabilitate.

Exit mobile version