Alu Menziken, angajări pentru viitoarea fabrică din Medieșul Aurit – investiție de 44 mil. euro

Compania elveţiană Alu Menziken, parte a grupului industrial Montana Tech Components AG, un gigant care se ocupă cu extrudarea si turnarea aluminiului face angajări pentru noua fabrică din Satu Mare.
Potrivit informațiilor publicate pe site-ul companiei, fabrica de la Medieşu Aurit va ȋncepe producţia în acest an cu aproximativ 250 de angajați, urmând să crească la 700 de angajaţi.
Potrivit informațiilor anterioare, Alu Menziken va colabora cu universităţile locale şi cu şcolile de meserii, pentru a oferi mai multe oportunităţi de angajare şi formare a inginerilor locali. Principalii clienţi ai fabricii elveţiene de la Medieşu Aurit vor fi din industria aeronautică şi din domeniul automotive (Recaro, Audi, BMW, Bentley, Daimler, altele).
Compania elveţiană va investi 44 milioane de euro în fabrica de la Medieșul Aurit, investiția fiind susţinută printr-un împrumut de 25 milioane de euro acordat de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD). Precizăm că Montana Tech Components AG, societatea-mamă a Alu Menziken, este un partener mai vechi al BERD. Banca a finanţat anterior subsidiara Universal Alloy Corporation Europe (UACE) din Maramureş, care produce componente de aluminiu pentru producătorii de top de avioane, precum Airbus, Boeing, Bombardier şi Premium AEROTEC. De asemenea, BERD a acordat două împrumuturi pentru a stimula operaţiunile grupului în Croaţia.
Posturile disponibile la fabrica din Medieșul Aurit pot fi consultate aici
Sursa foto: macheta – alu-menziken.ro

Exit mobile version