Italienii de la Tirrena Scavi au câștigat Centura de Sud a Timișoarei

Compania italiană Tirrena Scavi S.p.A a câștigat licitația pentru Centura de Sud a Timișoarei. Contractul este valabil pe 150 de luni, din care 120 reprezintă garanția lucrării.
A fost desemnată câştigătoare oferta depusă de compania italiană Tirrena Scavi, la o valoare de 324,1 milioane de lei, cu tot cu TVA.
Au fost 12 oferte, iar valoarea estimată de CNAIR era de 359 milioane de lei. Durata contractului este de 150 luni, din care 6 luni proiectare, 24 luni execuţie şi 120 luni perioada de notificare a defecţiunilor, garanţie conform duratei ofertate în cadrul factorului de evaluare.
„Contractul va putea fi semnat după epuizarea perioadei de depunere a contestaţiilor sau după soluţionarea eventualelor contestaţii”, transmit oficialii CNAIR. În proiectul de buget al Ministerului Transporturilor, depus la Senat, pentru Centura de Sud va fi alocată, în 2018, suma de 11,9 milioane de lei. Șoseaua va avea 25,4 kilometri, include 3 poduri și 9 pasaje și va avea o singură bandă pe sens.
Tirrena Scavi a construit şi lotul 2 din autostrada Timişoara – Lugoj, dar are şi şantierul pe Şebeş-Turda. Compania italiană a realizat, pe finanțare ISPA, mai multe tronsoane din Drumul European 70, inclusiv variante de ocolire.

Exit mobile version